Situația mediului de afaceri, discutată la ședința de la Holercani

IMG_2389
Foto:În acest week-end, la Holercani, a avut loc prima ședință tematică a Guvernului. PC gov.md.

În cadrul primei ședințe tematice a Guvernului a fost analizată situația în mediul de afaceri și stabilirea priorităților pentru perioada imediat următoare în vederea accelerării dezvoltării durabile a acestuia.

Membrii Cabinetului de miniștri au examinat condițiile de derulare a afacerilor în Republica Moldova, inclusiv situația țării în clasamentele internaționale și competitivitatea la nivel regional și global.

De asemenea în cadrul ședinței a fost aprobat proiectul Strategiei reformei cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător pentru anii 2013-2020. Strategia are la bază trei obiective principale:
-Dezvoltarea unui sistem de reglementare facilitator;

-Dezvoltarea stimulentelor pentru implementarea efectivă a reformelor;
-Îmbunătățirea comunicării și creșterea participării părților interesate în reforme.

Totodată, a fost elaborat și Planul de acțiuni privind dezvoltarea mediului de afaceri pentru perioada 2013-2014, care conține măsurile concrete, termenele și instituțiile responsabile de realizarea acestora. Acest plan va fi supus dezbaterilor cu reprezentanții mediului de afaceri în periada următoare.
Sursa: gov.md.

Taguri: #Iurie Leanca
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *