(video) Doi tineri intenționau să vândă la piese un automobil furat

foto13-700×352
Foto:PC: Captură video/ Poliția Capitalei

Doi tineri cu vârstele de 17 şi respectiv 19 ani, locuitori ai capitalei, au fost reținuți de către forțele de ordine din Chișinău, fiind bănuiți de sustragerea unui automobil dintr-un garaj din Durleşti. Incidentul a fost anunțat la poliție imediat ce stăpânul a depistat gratiile şi lacătul deteriorate, precum şi lipsa automobilului.

Astfel, în cadrul acțiunilor speciale de investigații polițiștii au stabilit circumstanțele săvârșirii furtului. Bănuiții şi-au recunoscut cu lux de amănunte vinovăția. Aceștia susțin că în garaj au pătruns prin deteriorarea gratiilor unui geam, de la nivelul doi, apoi au forțat cu o rangă metalică safeul în care se aflau bani în sumă de 550 de euro, un pistol pneumatic şi două cuțite. Ulterior au găsit cheile de la automobilul de model “Volkswagen Golf”, cu care s-au deplasat de la faţa locului în orașul Calăraşi. Indivizii intenționau să găsească clienți pentru a vinde unitatea de transport la piese. Iar mijloacele financiare sustrase ar fi fost cheltuite, pistolul şi cuțitele le-ar fi aruncat în lacul de la Ghidighici.

În privința lor a fost inițiată o cauză penală pentru furt, care prevede închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani. Direcţia de Poliţie a mun. Chişinău recomandă oamenilor să doteze automobilele şi imobilele în proprietate cu sisteme performante antifurt.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *