Psaki: „Ucraina are dreptul să ia măsuri pentru a obține pacea în țară”

5193380-3×2-940×627
Foto:PC: abc.net

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki a declarat la un briefing că Statele Unite sprijină guvernul ucrainean în acțiunile sale orientate spre protecția cetățenilor săi.

„Președintele ucrainean a declarat în repetate rânduri că scopul deschiderii coridorului umanitar este verificarea tuturor modalităților de a salva populația civilă din regiunile, unde aceasta se află în pericol, întrucât securitatea cetățenilor reprezintă o prioritate pentru guvernul ucrainean”, notează Unian.net, cu referire la afirmația făcută de Psaki. „SUA încurajează această intenție, și sugerăm guvernului ucrainean să colaboreze în acest sens cu departamentul ONU responsabil de securitatea refugiaților, precum și cu alte organizații internaționale.”

La întrebarea dacă deschiderea coridorului umanitar înseamnă că guvernul a dat un ordin de a trece într-o fază mai agresivă a operațiunii împotriva teroriștilor, Psaki a răspuns: „atacurile împotriva reprezentanților oficiali ai securității naționale din Ucraina continuă în Luhansk și Kramatorsk. Noi credem – și aceasta i-a spus secretarul de stat săptămâna trecută președintelui ucrainean, Petro Poroșenko –  că guvernul ucrainean are tot dreptul să ia măsuri pentru a obține pacea și stabilitatea în țară.”

„Conversația între Poroșenko și Putin a fost încurajatoare, doar că în urma declarațiilor, din partea Rusiei nu a survenit nicio acțiune. Astfel, deocamdată ucrainenii sunt responsabili pentru respectarea legii și a ordinii în propria lor țară. Autoritățile ucrainene trebuie să lupte împotriva separatiștilor înarmați, care constituie o amenințare pentru siguranța cetățenilor lor”, a concluzionat Psaki.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *