Cătălin Josan are un nou prieten – Zmeul de hârtie

unnamed
Foto:Cătălin Josan și Echipa Kiss Fm PC: kissfm.md

Cel mai nou single semnat Cătălin Josan – „Zmeul de hârtie” a fost lansat la Kiss FM, iar acum abia așteaptă să filmeze și un videoclip.

Cum este dragostea care te face să zbori? Care sunt ingredientele fericirii? Cafeaua cu lapte… Dorința pe care ți-o pui când sufli într-o păpădie… Micul dejun adus în pat… Dimineți ploiose și lungi alături de persoana dragă… Lucruri aparent simple, însă care te fac să te ridici un pic deasupra pământului…
Da! Despre dragostea asta inocentă a povestit Cătălin Josan, joi în programul Annei Panovci la Kiss FM.

La fel de discret ca altădată, acesta a preferat să spună cât mai puțin din culisele vieții personale. În schimb am aflat că între blonde sau brunete, Cătălin preferă fetele cu sufletul curat. Deși nu se observă la prima vedere, acesta a recunoscut că s-a cam îngrășat în ultima perioadă și a început să mănânce mai sănătos.

Interpretul a adus un „Zmeu de hârtie”, construit de el însuși. Cum? Foarte simplu. Cu puțină inspirație, cu niște cuvinte sincere așezate atent pe notele muzicale și cu un strop de dragoste curată. L-a lansat la Kiss FM și l-a lăsat să zboare liniștit deasupra vieții cotidiene. Este vorba de cel mai nou single semnat Cătălin Josan – „Zmeul de hârtie” pentru care abia așteaptă să filmeze și videoclip.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *