Un tânăr din SUA, student la Arhitectură, a reușit să transforme un autobuz școlar într-o veritabilă locuință. Cei 20 de metri pătrați au fost amenajați astfel încât să arate precum orice casă obișnuită.
Un student la Arhitectură de la Universitatea din Minnesota a decis să-şi pregătească lucrarea de licență într-un mod inedit. Hank Buttita a renunțat să mai deseneze schițe pe hârtie şi a cumpărat un autobuz școlar vechi pe care l-a transformat într-o locuință mobilă, scrie gândul.info.
Tânărul a reușit să transforme complet interiorul vehiculului. A construit o podea de lemn, canapele, două paturi, rafturi, iar pe tavanul autobuzului a făcut două ferestre, asemeni unei mansarde.
Bucătăria este dotată cu chiuvetă şi mini-frigider, iar Hank promite că va instala si un mini-aragaz care să poată fi folosit la gătit.
La final, tânărul arhitect a realizat şi un site pe care a explicat toţi paşii pe care i-a urmat pentru amenajarea autobuzului şi a publicat fotografii. „În momentul în care s-au deschis uşile, am rămas pur şi simplu cu gura căscată”, spune un vizitator virtual.