(foto) Conducerea Moldovei a participat la manifestația de 9 mai

7G9C2264-38614
Foto:Igor Corman, Nicolae Timofti și Iurie Leancă, depunând flor în cadrul manifestațiilor. PC: presedinte.md

Astăzi conducerea Moldovei a participat la mitingul consacrat Victoriei asupra fascismului și sfârșitului celui de al II-lea Război Mondial.

La mitingul organizat cu acest prilej, la Complexul Memorial „Eternitate”, au participat Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Prim-ministrul, Iurie Leancă, Președintele Parlamentului, Igor Corman, membri ai Cabinetului de miniștri, deputați, politicieni, reprezentanți ai corpului diplomatic şi veterani.

Șeful statului a depus flori la monumentele „Focul veşnic”, „Stela eroilor moldoveni” și „Maica îndurerată”.

Nicolae Timofti în cadrul manifestațiilor de 9 mai, PC: presedinte.md
Nicolae Timofti în cadrul manifestațiilor de 9 mai, PC: presedinte.md

„Stimaţi veterani de război, marcăm, astăzi, încheierea celui de-al doilea război mondial. Umanitatea a plătit un preț enorm pentru inconștiența unor dictatori care au declanșat cea mai sângeroasă conflagrație mondială la mijlocul secolului XX. Trebuie să le cinstim memoria pentru jertfa pe care au adus-o în numele păcii și a viitorului urmașilor lor.

Stimați prieteni, pe 9 mai sărbătorim și Ziua Europei – sărbătoare a păcii, unității și toleranței, valori pe care le împărtășim și le prețuim și noi. Sunt valori care au pătruns și în societatea noastră, și ele vor deveni cuvinte de ordine în țara noastră pe măsură ce ne vom integra tot mai mult în Uniunea Europeană”, a spus Nicolae Timofti în discursul său.

 

Nicolae Timfoti depune flori în cinstea victimelor căzute în cel de al 2-lea război mondial, PC: presedinte.md
Nicolae Timfoti depune flori în cinstea victimelor căzute în cel de al II-lea război mondial, PC: presedinte.md

Premier ministrul Moldovei, Iurie Leancă, la rândul său a felicitat veteranii și le-a mulțumit veteranilor pentru pace, subliniind că datoria statului este comemorarea ostașilor căzuți și grija față de veterani.

 

Iurie Leancă în timpul mitingului de 9 mai, PC: gov.md
Iurie Leancă în timpul mitingului de 9 mai, PC: gov.md

Premierul a condamnat manifestările extremiste şi separatiste care au loc în diferite țări.

„Adevărații biruitori asupra fascismului sunt cei care transpun pacea în viață, care o trăiesc și o apără. Și este extrem de important ca, prin exemplul veteranilor, să educăm generația tânără în spiritul patriotismului, al recunoștinței și respectului față de eroii noștri”, a evidențiat Iurie Leancă.

 

Iurie Leancă depunând flori, PC: gov.md
Iurie Leancă depunând flori, PC: gov.md

Președintele Parlamentului, Igor Corman, a exprimat recunoștință veteranilor și familiilor acestora, care au trecut prin calvarul celui de-al Doilea Război Mondial, mulțumindu-le pentru pace.

 

Igor Corman la manifestație, PC: parlament.md
Igor Corman la manifestație, PC: parlament.md

„Fără 9 Mai – Ziua Victoriei, care ne-a adus pacea, n-ar fi existat 9 Mai – Ziua Europei, care reprezintă un exemplu fără precedent de dezvoltare a omenirii în condiții de pace și bunăstare”, a declarat șeful Legislativului.

Igor Corman a menționat că datoria noastră este de a face tot ce ne stă în puteri ca să nu repetăm greșelile trecutului. „Această zi trebuie să ne unească pe noi toți în eforturile de a menține pacea și a ne construi o viață mai bună, pentru noi și generațiile viitoare”, a declarat Președintele Parlamentului.

 

Igor Corman în cadrul depunerii de flori în cinstea victimelor celui de al 2-lea Război Mondial, PC: parlament.md
Igor Corman în cadrul depunerii de flori în cinstea victimelor celui de al II-lea Război Mondial, PC: parlament.md
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *