Un tânăr de 20 de ani s-a înecat la Leova. Trupul său nu a fost găsit încă

POMPIERI – ISUMB – EXERCITIU
Foto:PC: Adevarul.ro

Un băiat de 20 ani a dispărut în apa unui lac în apropierea satului Tigheci, raionul Leova, în după-amiaza zilei de 21 aprilie.

Acesta a venit cu tatăl său la pescuit și au mers cu barca să întindă plasa. Ulterior, tânărul a sărit din barcă pentru a înota spre mal. După ceva timp nu a mai fost văzut, iar tatăl a cerut ajutor. La fața locului a intervenit o autospecială a salvatorilor din Leova, dar lucrările efectuate până seara au fost fără succes. Pe parcursul zilelor care au urmat, lucrările de căutare a băiatului au continuat. Și astăzi în teritoriu se află două echipe de salvatori din Leova și Cahul, care depun eforturi mari pentru găsirea persoanei.

UPDATE 14.35: Echipele de salvatori au găsit și recuperat corpul neînsuflețit al băiatului de 20 ani, care s-a înecat într-un lac de lîngă localitatea Tigheci, raionul Leova.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează repetat oamenii să fie foarte prudenți atunci când merg la bazinele acvatice, pentru a nu-și pune viața în pericol.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *