Directoarea unui gimnaziu s-a remunerat ilegal cu 5.400 lei

945_Contabilitate
Foto:Directoarea unui gimnaziu acuzată de fals în acte publice şi abuz de serviciu PC: mercador.ro

A fost finalizată urmărirea penală şi expediată în instanţa de judecată cauza penală de învinuire de fals în acte publice şi abuz de serviciu a directoarei Gimnaziului din satul Larga, raionul Briceni.

Procurorii au stabilit fals în acte publice şi abuz de serviciu în timp ce profesoara activa în funcţia de director al Gimnaziului, ne informează serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Femeia folosindu-se de situaţia de serviciu, a inclus în tabelul de evidenţă date false cu privire la orele de muncă efectuate de ea, dar şi de soţul acesteia, care, prin cumul, activa în calitate de profesor în cadrul aceluiaşi gimnaziu.

Astfel, pentru 15 zile lucrătoare incluse spre achitare suplimentară ca salariaţi, soţii au fost remuneraţi ilegal şi neîntemeiat în total cu 5.400 de lei. În realitate însă, în perioada respectivă cei doi s-au aflat peste hotarele țării.

Potrivit procurorilor, soţul directoarei activa în calitate de Şef al Direcţiei raionale de învăţămînt, tineret şi sport, iar prin cumul preda disciplina istoria în cadrul Gimnaziului condus de soţia sa. După ce ilegalităţile au ieşit la iveală, prin Decizia Consiliului raional Briceni, bărbatul a fost eliberat din funcţie.

Directoarea Gimnaziului este cercetată în stare de libertate, avînd interdicţia de a părăsi ţara.

Dacă va fi găsită vinovată de cele incriminate, femeia riscă o pedeapsă cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei sau cu închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Taguri: #INCHISOARE
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *