Mai sunt două zile în care reușiți să vizitați „Ceremoniile” personale a lui Roman Tolici, de la Muzeul Național de Artă. #diez a reușit să facă un interviu cu artistul contemporan și să afle de ce oamenilor le vine tot mai greu să înțeleagă arta.
#1. Ce a însemnat pentru tine o expoziție organizată acasă? Ai avut parte de reacția la care te așteptai?
Roman Tolici: O revenire acasă e mereu emoționantă, mai ales că nu am mai fost la Chișinău de vreo 7 ani. Iar revenirea în contextul unei expoziții e cu atât mai importantă, dându-mi ocazia să prezint publicului de aici o parte din lucrările mele. Întreaga organizare a însemnat un efort considerabil, atât pentru mine, cât şi pentru echipa cu care am lucrat. Din fericire, am găsit susţinere şi disponibilitate atât din partea Muzeului Naţional de Artă, cât şi din partea unor instituţii şi persoane din Moldova şi România. Nu m-am așteptat la o reacţie anume, dar cred că reacția a fost una pozitivă, atât cât am apucat să o văd şi sper într-un public cât mai numeros în perioada în care expoziția va fi prezentă la Chișinău.
#2. A coincis organizarea expoziției cu vreun eveniment important din viața ta personală sau profesională? De ce ai ales anume în luna aprilie să expui lucrările?
RT: În luna aprilie s-a găsit o fereastră în agenda Muzeului. E primăvară, frumos, deci de ce nu? În acest an am împlinit 40 de ani, vârstă ce-ar putea fi considerată importantă pe plan personal, ca o treaptă de maturitate. Pe lângă asta, la sfârşitul lunii mai voi vernisa o expoziţie şi la Bucuresti, la Palatul Știrbei, iar din seriile ce vor fi expuse acolo au fost prezente în avanpremieră câteva lucrări şi la Chişinău.
#3. Din punct de vedere artistic, este diferită Basarabia pe care ai lăsat-o și cea de acum?
RT: Lumea evoluează în permanenţă, iar Basarabia nu face excepţie. Desigur, mai e mult loc de mai bine, dar o evoluţie sigur există şi asta e important.
#4. Roman, din ce trăiește astăzi un artist?
RT: Un artist trăieşte din artă. Şi nu ma refer aici la banii pe care îi câştigă din artă, ci la arta ca trăire, ca simţire. Arta cere sacrificii, acestea nu sunt doar nişte vorbe frumoase. E un adevăr. Un artist poate fi nevoit sa trăiască fizic din diverse activităţi, dar trăirea lui spirituală e musai să fie din artă. Desigur, la modul ideal un artist trebuie să ajungă la punctul în care să trăiască din artă şi fizic, asta se întâmplă cu puţin noroc mai devreme sau mai târziu, dar ca să se ajungă acolo e absolut necesar ca un artist sa trăiască din artă spiritual şi să producă artă fizic.
#5. De ce oamenilor le vine tot mai greu să înțeleagă arta?
RT: Pentru că secolul trecut arta plastică a suferit atât de multe schimbări radicale, atât de multe variaţii şi atât de multe răsturnări şi transformări, încât a îndepărtat-o oarecum de publicul larg, transformând-o într-un domeniu elitist, destinat în mare parte profesioniştilor. Asta pe de o parte; pe de altă parte, conceptualul a căpătat în timp supremaţie asupra esteticului, iar uneori chiar l-a înlocuit în totalitate, făcând oamenii, publicul larg să se simtă complexaţi în faţa unor mesaje pe care nu le mai înţeleg, mesaje care de multe ori nu au fost contrabalansate de plăceri estetice. În acelaşi timp, cred că timpurile pe care le trăim acum oferă o perspectivă mult mai relaxată asupra artei. Datorită internetului, posibilităţii de a călători, accesului la informaţie, oamenii au ocazia să vadă mult mai mult, să cunoască mult mai mult, să nu mai fie complexaţi de neînţelegerea anumitor aspecte, să poată alege fără a fi judecaţi, să se bucure pur şi simplu. Asta dă o nouă şansă artei în drumul ei către publicul larg. În acelaşi timp, şi arta a mai scăpat de complexul noului, căutat cu disperare. Arta a devenit la rându-i mult mai democratică, lăsând în interiorul ei loc tuturor curentelor, tendinţelor, viziunilor, nemaifiind atât de avidă să se afirme prin revoluţii, prin acea paradigmă eternă, bazată pe impunerea noului care distruge vechiul.
#6. Arta mereu a fost un instrument puternic de propaganda, revoluție. La ce mai folosește ea acum în timpurile inundate de selfies și egocentrism, când fiecare cu un telefon în mână se consideră un mic artist?
RT: În timpurile de azi, arta şi-a căpătat o mult mai mare independenţă. Tendinţele ei propagandistice, revoluţionare, dacă există, nu mai servesc unor comenzi, ci sunt expresia artiștilor înşişi. Iar în climatul în care oricine are acces la instrumentele artei (ceea ce nu e rău deloc), provocarea e cu atât mai mare, atât pentru artişti, cât şi pentru publicul ce trebuie să discearnă unde e vorba de mici artişti şi unde e vorba de mari artişti.
#7 Când te mai așteptăm în vizită?
RT: Nu-mi prea fac planuri de viitor. În vizită aş veni oricând, Moldova rămânând mereu un acasă unde m-aş întoarce mereu cu plăcere. N-aş putea spune când voi reveni la Chişinău cu o nouă expoziţie. Asta depinde de dezvoltarea climatului expoziţional de aici, de dezvoltarea mea. Până atunci mai am de cucerit Vestul.
