La Ierusalim s-a aprins Focul Haric

focul-sfant-ierusalim
Foto:PC: ortodoxia.md

Lumina sfântă a pogorât în Biserica Sfântului Mormânt și anul acesta. Zeci de mii de credincioşi au mers la Ierusalim pentru a asista la minune. Focul Haric se aprinde, în fiecare an, în Sâmbăta Patimilor.

Înainte ca Lumina Sfântă să coboare pe Mormântul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari, locul a fost verificat pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfântul Mormânt a fost pecetluit cu ceară. Potrivit Publika, Patriarhul a coborât de unul singur, cu două lumânări stinse, şi s-a rugat în genunchi. Se spune că dacă în Sâmbăta Mare, în biserica din Ierusalim se aprinde Focul Haric, în acel an nu va fi sfârşitul lumii.

O delegaţie condusă de către mitropolitul Moldovei, Vladimir, a plecat ieri la Ierusalim pentru a aduce Focul Haric la Chişinău. Avionul urmează să aterizeze după ora 20.00. De la Catedrala Mitropolitană, focul va fi împărţit tuturor locaşurilor din ţară, iar apoi credincioşilor.

Focul Haric este considerat un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul a fost înmormântat, o lumină puternică a spart piatra şi de atunci, pe mormântul lui Hristos se aprinde acest foc divin. Se întâmplă în fiecare an, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare, după rugăciunile preoţilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *