Voluntarul zilei: tinerele care te îndeamnă să te declari român la recensământ

IMG_20140408_1603002
Foto:Cristina Duduciuc și Victoria Baltag la unul din corturile instalate în capitală. PC: tinerii.md

În cadrul campaniei de informare pentru recensământ „Vorbesc românește, sunt român!”, organizată de mișcarea civică „Tinerii Moldovei”, în fiecare zi e desemnat cel mai activ și entuziast voluntar.

Voluntarul zilei este acea persoană care construiește punți între cei de-un fel, le insuflă curaj și speranță celor care privesc spre un viitor mai bun și oferă un exemplu de implicare generației sale.

Ele sunt primele 3 voluntare desemnate pentru titlul „Voluntarul zilei”

Victoria Baltag Victoria Baltag este o viitoare jurnalistă care pe lângă voluntariat dansează de minune, scrie niște poezii extraordinare, îi place la nebunie sportul și adoră teatrul. S-a născut ca să-și declame sentimentele, să se revolte în fața nedreptății. S-a născut în Basarabia, deci Dumnezeu a zidit-o româncă. Victoria este o luptătoare pentru adevăr, își iubește neamul, patria și țara. Și-a dorit de când se știe să devină jurnalistă. S-a implicat ca voluntar fiindcă dorește ca oamenii să conștientizeze adevărul istoric – ambele maluri de Prut sunt locuite de o națiune română. Victoria se declară româncă și îi îndeamnă și pe ceilalți să-i urmeze exemplul și să se declare ROMÂNI la recensământ.

 

Cristina Duduciuc Cristina Duduciuc, fata de la Jurnalism cu o fire optimistă, care se ghidează în viață după motto-ul „Totul sau nimic”. Îi place la nebunie să călătorească și să descopere lucruri noi. Este pasionată de arhitectură, dans, muzică și este foarte sociabilă. La cei 19 ani ai săi are multe realizări frumoase și atrage oamenii ca un magnet.
Cristina s-a implicat ca voluntar în cadrul campaniei de informare pentru recensământ pentru că se declară etnic român și îi îndeamnă și pe ceilalți să facă același lucru, declarându-se ROMÂNI la recensământul din luna mai, având încredere în adevăr și în faptul că viitorul țării este în mâinile noastre.
Cristina s-a remarcat încă de la începutul campaniei „Vorbesc românește, sunt român!” prin implicarea cu dăruire și entuziasmul lucrului în echipă, mai cu seamă la punctele de informare din Chișinău.

 

Marcela Garbea Marcela Gârbea învață în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Dante Aligheri’’ din Chișinău. E o domniță care întrunește cele mai alese calități și se implică în acțiunile constructive cu multă dăruire și perseverență. Pasiunile ei includ lectura, sportul și muzica.
Marcela s-a implicat în campania de informare pentru recensământ „Vorbesc românește, sunt român!” deoarece nu poate fi indiferentă în raport cu ceea ce se întâmplă în jur, atâta timp cât ea poate aduce schimbarea. Ca fiică de veteran al Războiului de pe Nistru, de mică i s-a cultivat sentimentul de dragoste față de valorile naționale.
În timp ce își desfășura activitatea la corturile de informare din oraș a observat că oamenii sunt foarte receptivi și asimilează informația cu multă atenție și interes. Anume de aici a început motivarea Marcelei spre a aduce la cunoștință cetățenilor multitudinea oportunităților care le stau la dispoziție odată ce se declară români. Îndeplinește această muncă cu plăcere și speră să se alăture cât mai mulți voluntari.

Dacă vrei să fii și tu voluntar pentru campania „Vorbesc românește, sunt român!”, înscrie-te aici sau citește acest articol pentru mai multe detalii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *