Miniștrii Afacerilor Externe ai Danemarcei și Greciei vor efectua o vizită în Moldova

collage
Foto:Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Evangelos Venizelos (stânga) și Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Danemarcei, Martin Lidegaard (dreapta)

Miniștrii Afacerilor Externe ai Regatului Danemarcei, Martin Lidegaard, și cel al Republicii Elene, Evangelos Venizelos, vor efectua, în perioada 7-8 aprilie 2014, o vizită în Republica Moldova, la invitaţia viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

În cadrul vizitei, cei doi oficiali vor avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Eugen Carpov şi ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte ce ţin de relaţiile bilaterale, în special cooperarea comercial-economică şi atragerea investiţiilor daneze și elene în economia naţională, precum şi priorităţile agendei europene a R. Moldova.

Ministrul de Externe al Regatului Danemarcei va participa, pe 8 aprilie 2014, la conferinţa „Dezvoltarea Durabilă Verde în Republica Moldova”, organizată de Guvernul R. Moldova, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Guvernul Danemarcei.

De asemenea, în contextul Preşedinţiei elene la Consiliul UE, şefa diplomaţiei de la Chişinău şi ministrul de Externe al Greciei vor semna Memorandumul de cooperare moldo-elenă în domeniul integrării europene.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *