O moldoveancă s-a ambiționat, în urmă cu doi ani, să “ademenească” în Republica Moldova străini din toate colțurile lumii și, împreună cu ei, să descopere cele mai pitorești locuri de acasă. Așa că se consideră un turist în propria țară…
Este vorba despre Nelea Motricală, o locuitoare a Capitalei, care încearcă să convingă turiștii străini că Moldova este un colț rupt din Paradis. Și munca ei nu este zadarnică – mulți dintre cei care au trecut o dată hotarul țării noastre, revin aici pentru a descoperi alte locuri aproape neatinse de om, unde natura face legea.
„Am decupat dintr-o revistă o hartă cu Republica Moldova”
Totul a început acum trei ani, când Nelea Motricală a decis să revină acasă după cinci ani de studii la facultatea de Business și Administrare din Rotterdam, Olanda. În timp ce se afla pe peronul Gării, de unde urma să ia trenul spre Moldova, o prietenă a fost curioasă să afle ce va face aceasta când va ajunge în țara de origine. Nu a știut ce să răspundă și tot amica ei din Olanda, care anterior fusese în vizită în Moldova, i-a sugerat să se ocupe de turism. I-a plăcut ideea, mai ales că, atunci când era studentă, colegii o întrebau mereu unde se află Moldova și mai tot timpul o confundau cu Maldive sau cu orașe din alte state. „La un moment, am decupat dintr-o revistă o hartă micuță cu Republica Moldova și le arătam că, de fapt, noi suntem în inima Europei”, își amintește Nelea. Ajunsă acasă, tânăra a creat o agenție de turism și spune nu este deloc complicat să-ți deschizi o afacere, dacă știi exact ce vrei și aduni tot setul de acte, iar cel mai important este să respecți legile.
Descoperă propria țară, cutreierând-o în lung și-n lat
Ca să descopere locurile ferite de ochii lumii, tânăra se urcă la volanul mașinii și cutreieră republica în lung şi în lat. „Discut cu primarii, sătenii și descopăr zeci de povești interesante, legende, locații cu istorii aparte. De exemplu, în Sud, lângă satul Văleni, de unde este şi vestita „Bunica bate-toba”, se află lacul Beleu. Cu pelicani şi alte păsări rar întâlnite, precum țigănușul sau raţa suliţar, Beleu este numit şi Mica Deltă a Moldovei. Acum elaboram un pachet turistic ce ar include locurile frumoase din partea de sud a țării. O altă destinație cu un potențial turistic nevalorificat este Casa Părintească de la Palanca, Călărași. Dacă mergi acolo, crezi că ai nimerit într-o altă lume, unde nu există timp şi viteză, unde persistă tradiţiile şi acea atmosferă de casă părintească – un loc de refugiu pentru sufletele noastre.
Casa mierii din Răciula ar fi o altă destinație. Aici, datorită stupului de sticlă, fiecare dintre noi poate asista la tot procesul de producere a mierii. Iar la Casa olarului din Hoginești se găsesc cele mai mari gavanoase care s-au făcut vreodată – foarte impresionante. Mai sunt peșterile, chiar dacă nu sunt valorificate, mai este corul de bărbați de la Mănăstirea „Căpriana”, povestește cu entuziasm Nelea…
Despre prima excursie și primele impresii
În anul 2012, a organizat prima excursie pentru un grup de oameni de afaceri, la Cricova. A fost în dubla ipostază de șofer și ghid, deoarece îi place să cunoască noi oameni, să le vadă primele impresii. Pe turiști, spune Nelea, îi impresionează tot ce poate părea banal pentru noi: „De exemplu, atunci când i-am dus la bunica mea, pe ei i-a uimit faptul că toată lumea mișună pentru a servi masa, pentru a le oferi o cană cu apă – adică, ospitalitatea noastră; altă dată, eram la Orheiul Vechi și, fiind zi de duminică, după slujbă, sătenii au întins o masă de pomenire, la care am fost invitați și noi. Eu le spun englezilor despre invitație, iar ei mă întrebat cât costă…”.
O altă situație memorabilă, de care își amintește eroina noastră, s-a întâmplat pe vremea când se coc cireșele. „Am fost întrebată ce fructe sunt acestea. Le-am spus de cireșe, iar ei au fost foarte mirați că cireșele cresc pe copaci. De fapt, cum ne mirăm şi noi când vedem fructe exotice. Pe ei îi impresionează cârdurile de gâște ce traversează strada. M-a uimit cu câtă admiraţie un suedez se uita la o capră ce păştea liniştită pe un deal la Orheiul Vechi – un lucru ordinar pentru noi, dar special pentru cei care nu au văzut niciodată animalele în libertate”, spune tânăra. Tur pietonal prin Chişinău Agenția condusă de Nelea Motricală organizează și excursii prin Chișinău. Și o face nu doar pentru turiștii străini, ci și pentru cei de pe loc „Localnicii sunt mai sceptici, menționând că, uite, trebuie și să plătească pentru ca să vadă Chișinăul…
Cert este că și despre capitala noastră am aflat lucruri foarte interesante – istoria monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, inclusiv faptul că, pe locul unde e amplasat el astăzi, pe timpul Imperiului Țarist a fost un cazinou pentru soldaţii ruşi. Pe teritoriul Bisericii Teodora de la Sihla a existat un muzeu al ateismului. Circul a fost construit pe cimitirul nobilimii. La Râșcani, pe bulevardul Moscovei, a fost primul aeroport din Chișinău, bulevardul fiind o pistă de decolare… La final, locuitorii spun că, de fapt, trăiesc în Chișinău, dar nu-l cunosc”, povestește Nelea.
Încă o enigmă pentru turiști
Potrivit unui clasament efectuat de Lonely Planet Travellers, Republica Moldova se plasează pe locul II în lume la categoria țărilor în care „pășesc rareori turiștii”. „Moldova este o enigmă, o bucățică de pământ pe care lumea nu o cunoaște, a cărei descoperire însă e însoțită de un obligatoriu „wow!”. Mulți turiști sunt entuziasmați că se plimbă fără a vedea alți turiști, iar noi încercăm să facem din orice dezavantaj, un lucru frumos şi atractiv. Și cred că, în câțiva ani, țara mea va avea o cu totul altă poziție în acest clasament”, se arată convinsă Nelea Motricală.
„Moldova are un potențial turistic nevalorificat”
Directoarea ineditei agenții de turism crede că țara noastră are un mare potențial de a atrage turiștii străini, dar pentru a reuși este nevoie de investiții, mai ales în infrastructură. „România era, cu ceva timp în urmă, în situația noastră – și uitați-vă cât de mult s-a dezvoltat! Noi trebuie să promovăm produsele ecologice, legumele și fructele crescute în grădină. La Băcioi, bunăoară, am cunoscut recent o persoană ce are o pensiune și tot farmecul ei constă în grădină, care îți oferă posibilitatea să guşti legume și fructe proaspete. Încercăm să atragem prin specificul fenomenului turistic autohton și cei mai receptivi sunt tocmai oamenii care vor să scape de zgomot, de viteză, să audă cocoșul, păsările, lătratul câinilor. Alături de cultura noastră bogată – meșteșugăritul, olăritul, traiul la țară sau încondeierea ouălor”.
Potrivit Agenției Turismului, în anul 2014, va fi lansată prima hartă de turism auto din Moldova, care va fi prezentată la toate expozițiile naționale și internaționale de profil. Harta va include 20 de trasee turistice cu locuri marcate pentru vizită, pentru hrană sau pentru somn. Noutatea e că nu va fi o simplă hartă pe hârtie, ci va fi disponibilă în varianta electronică, în Google Maps. Obiectivele turistice – beciurile cu vinuri și multe altele – vor putea fi văzute în format 3D.
*** Articolul a fost preluat din numărul 5 al Revistei Guvernului. Publicația poate fi accesată AICI.