(foto, video) Valy Boghean la Academia Succesului

1

Academia Succesului, ediția a XIV a avut ca invita special pe Valy Boghean. Senatul Liceului Teoretic „Spiru Haret” au organizat evenimentul pentru ca tinerii să primească răspuns la întrebarea cea mai importantă și actuală „Cum să obținem succes în viață?”.

Pentru început cea mai surpinzătoare coincidență de la eveniment a fost faptul că Valentin Boghean a fost al 14-lea copil în familie, are o fiică care s-a născută în data de 14, anul 2014 și respectiv a fost invitat la Academia succesului ediția a XIV-a.

Valentin Boghean ne spune că defapt sufletește este încă un „spirit copilandru” și dacă ar fi să obțină o ofertă pentru revistele pe coperta cărora sunt bărbați periculoși, el zice că s-ar potrivi cum nu se poate mai bine. Argumentul de bază fiind zgârieturile, cicatricile de pe tot corpul, obținute prin toate metodele posibile în copilăria sa.

4
În viața sa, o persoană importantă care a jucat un rol în determinarea personalității sale muzicale a fost tatăl său, care a susținut toate intențiile în domeniul muzicii a copiilor săi. Deși, a avut susținere, Valy Boghean spune despre școală că „am început cam de vreo 3 ori… de 3 ori ca să nu termin niciodată”. Școala nu a fost cea mai frumoasă etapă din viața sa și la întrebarea „Ce ați face dacă v-ați întoarce pe băncile școlii?” a răspuns că nu s-ar întoarce niciodată înapoi la școală.

3

Într-o perioadă din viața sa, Dnl Boghean a fost foarte obsedat de muzica Jazz, crezând că e muzica de cel mai înalt nivel (mai apoi adeverindu-se că e o manipulare muzicală precum și alte genuri de muzică). Deși ascultă o diversitate mare de cântăreți, el a rămas solitar față de muzica populară. Tudor Gheroghe fiind un mare exemplu muzical pentru el de urmat și după spusele sale se consideră produsul lui!

tudor-gheorghe

Călătorind în Canada, Europa în lung și lat, Rusia unde nici urșii nu trăiesc (dorind să mai călătorească în India și Brazilia), a avut o mulțime de oportunități pentru crearea cântecelor, precum cel cu Jose Carreras. Emoțiile de la primul concert nu se compară cu nimic și zice că „mai bine la bot” primea.

5

Valentin Boghean se consideră un om de creație. La întrebările la câte instrumente poate cânta și care îi palce cel mai mult, nu a răspuns, argumentând că „între frați și între instrumente nu se alege”. El consideră că abia după 2005 a început cu adevărat să trăiască, iar până atunci doar a încercat să existe. Cum ne relatează interpretul renumitei piese „Boschetar”, el zice că majoritatea cântecelor sale sunt din categoria „muzicii de jale”.

La final, Valy Boghean ne-a interpretat 3 cântece, unul de la vârsta de 18 ani, altul despre șatrele de țigani și populară piesă „Boschetar”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *