(foto) Fetele întreabă băieții ”De ce iubiți femeile?”

lll

”100 de bărbați și 100 de păreri: de ce iubiți femeile?” a fost întrebarea la care au încercat să găsească răspuns fetele din Clubul LeaderSHE. Astfel de Ziua Internațională a Femeii , echipa a organizat un eveniment de creație într-un local din capitală. Vizitatorii au putut alcătui mesaje dedicate femeilor.

llll
Panoul cu mesajele adunate din cadrul evenimentului. PC: LeaderSHE Club

Astfel la eveniment, bărbații au trebuit să răspundă la întrebarea ”De ce iubim femeile?” iar respectiv femeile să scrie un mesaj care începea în felul următor: ”Mândră că sunt femeie…”.

”Ideea a apărut într-o ședință când am decis că trebuie să facem ceva special și interesant de 8 martie, odată ce suntem doar fete în clubul LeaderSHE. Pe lângă faptul că astfel am încercat să punem în valoare femeile, așa am vrut sa le dăm o șansa oamenilor de a deveni co-organizatori ai unei expoziții” a susținut Cristina Lupușor, organizatoare evenimentului.

Mesajele au fost scrise atât în română, cât și în engleză, întrucât la eveniment au participat și vizitatori din alte țări. Ulterior acestea au fost plasate sub formă de expozție în incinta localului.

”După părerea mea este responsabilitatea noastră civică să susținem femeile atât moral, emoțional cât și profesional. Era un citat care spunea că: ”În spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie”. Ceea ce au făcut fetele din LeadeSHE este un gest foarte frumos”, a zis Abayomi Ogundipe, participant la eveniment.

Lumea prezentă a dat dovadă de multă inspirație și a alcătuit mesaje destul de originale. Câteva dintre acestea le puteți vedea mai jos.

l (1)
“Mândră că sunt femeie, pentru că am putut da naștere frumosului meu fiu Felix care este cea mai mare aventură din viața mea”, scris o participantă. PC: LeaderSHE Club
ll
Mesaj al unui participant. PC: LeaderSHE Club
1795492_731116873588289_949944291_n
Membră a Clublui LeaderSHE. PC: facebook.com/leadershe
1975000_731116880254955_379981732_n
Membră a Clublui LeaderSHE. PC: facebook.com/leadershe

Iar noi vă provocăm pe voi să găsiți răspuns la întrebarea ”De ce iubim femeile?”, răspunsurile le lăsați în comentarii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *