Condamnări cu executare pentru 8 oameni din fotbalul românesc

dosarul-transferurilor-a
Foto:Cei 8 oameni ai fotbalului din România care au fost condamnați la închisoare. PC: colaj prosport.ro

Gică Popescu, Mihai Stoica, Cristi Borcea, George Copos, Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu, Victor şi Ioan Becali au primit în total o pedeapsă cumulată de peste 34 de ani și 3 luni de închisoare cu executare în ”Dosarul Transferurilor”.

Condamnaţii trebuie fie să se predea la Centrul de reţinere şi arest preventiv din Bucureşti, fie să meargă la orice secţie de poliţie de pe raza sectorului în care locuiesc. Ei mai au însă o variantă: să-i aştepte acasă pe ofiţerii de la urmăriri penale pentru a fi preluaţi şi duşi la Centrul de reţinere şi arest preventiv. Fiecare din ei au primit această sentință:

Cristi BORCEA         6 ani şi 4 luni
Ioan BECALI             6 ani şi 4 luni
Victor BECALI          4 ani şi 8 luni
George COPOS        3 ani şi 8 luni
Mihai STOICA           3 ani şi 6 luni
Gigi NEŢOIU             3 ani şi 4 luni
Jean PĂDUREANU   3 ani şi 4 luni
Gică POPESCU        3 ani, o lună şi 10 zile

 

Condamnații și sentințele acestora. PC: colaj prosport.ro
Condamnații și sentințele acestora. PC: colaj prosport.ro

Potrivit Sport.Ro, pentru cei 8, fotbalul este interzis prin lege de acum încolo. Potrivit Codului Penal, după ce îți vor ispăși pedepsele, niciunul dintre cei 8 nu va mai avea voie timp de doi ani să se mai implice în fostele activități, sa reprezinte vreun club sau vreun jucător.

Cei opt condamnați nu vor scăpa nici de banii cu care au înșelat statul român. Vor trebui să-i restituie în următoarea perioadă. Sumele datorate de inculpați către statul român sunt:

George Copos – 700.000 de dolari
Mihai Stoica – 550.000 dolari
Cristi Borcea – 600.000 dolari + 200.000 dolari + 124.000 dolari + 80.000 dolari
Ioan Becali – 418.000 dolari + 125.000 dolari + 1.400.000 dolari + 350.000 dolari
Jean Pădureanu – 112.000 dolari

În urmă cu o săptămână, judecătorii au anunţat faptul că mai au nevoie de timp pentru deliberare, astfel că verdictul s-a lăsat aşteptat încă o săptămână. Pe 10 februarie, la ultimul termen, procurorul a cerut pentru aceştia pedepse care depăşesc cumulat 30 de ani de închisoare cu executare, iar cea mai mare îl vizează pe Ioan Becali. Procurorul a solicitat pentru fostul agent de jucători o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

ProSport amintește că în ”Dosarul Transferurilor” au fost anchetate 12 tranzacţii de jucători realizate între 1999 şi 2005, în care au fost implicaţi următorii fotbalişti români:

  • Cristi Dulca (1999) transferat de la Rapid la Pohang Steelers (Coreea de Sud)
  • Iulian Arhire (1999) transferat de la Oţelul la Pohang Steelers (Coreea de Sud)
  • Cosmin Contra (1999) transferat de la Dinamo la Deportivo Alaves (Spania)
  • Ionel Ganea (1999) transferat de la Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart (Germania)
  • Paul Codrea (2001) transferat de la Dinamo la Genoa (Italia)
  • Florin Cernat (2001) transferat de la Dinamo la Dinamo Kiev (Ucraina)
  • Bogdan Mara (2001) transferat de la Dinamo la Deportivo Alaves (Spania)
  • Nicolae Mitea (2003) transferat de la Dinamo la Ajax (Olanda)
  • Lucian Sânmărtean (2003) transferat de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos (Grecia)
  • Florin Bratu (2003) transferat de la Rapid la Galatasaray (Turcia)
  • Dan Alexa (2004) transferat de la Dinamo la Beijing Guoan (China)
  • Adrian Mihalcea (2005) transferat de la Dinamo la Chunnam Dragons (Coreea de Sud)

 

În urma acestor 12 transferuri, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis pe 2 octombrie 2008 ca toţi cei opt oameni din fotbalul românesc implicaţi în aceste tranzacţii să fie trimişi în judecată. Conform procurorilor, aceştia ar fi cauzat un prejudiciu de 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi din ţară şi un alt prejudiciu, estimat la 1,5 milioane de dolari, în dauna statului.
De atunci, ”Dosarul Transferurilor” a trecut prin mai multe etape controversate. Prima instanţă, Tribunalul Bucureşti, a decis după 38 de termene derulate pe parcursul a trei ani şi jumătate să îi achite pe toţi cei opt inculpaţi. Procurorii au atacat hotărârea şi, după un alt an încărcat cu termene, Curtea de Apel Bucureşti răsturna decizia primei instanţe: condamnări pe linie pentru Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu, Gică Popescu şi Jean Pădureanu. Dintre aceştia, doar ultimii trei au primit pedepse cu suspendare. Şi această decizie a fost contestată, de data aceasta de inculpaţi, iar procesul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care pe 20 mai trimitea dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *