La USM a demarat procesul de formare a competențelor de implementare a standardelor de calificare, elaborate cu susținerea partenerilor de dezvoltare

326981506_943904350322165_6643734184421897669_n

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, organizează în perioada 25-26 ianuarie 2023, seminarul de instruire, Implementarea Standardului de Calificare, domeniul de formare profesională 042 Drept, la care participă reprezentanții a unsprezece universități din Republica Moldova, care pregătesc specialiști în domeniul Drept. 

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, organizează în perioada 25-26 ianuarie 2023, seminarul de instruire, Implementarea Standardului de Calificare, domeniul de formare profesională 042 Drept, la care participă reprezentanții a unsprezece universități din Republica Moldova, care pregătesc specialiști în domeniul Drept. 

Standardele de calificare, pentru domeniul de formare profesională 042 Drept, au fost elaborate ca urmare a realizării obiectivelor Proiectului „Învăţământul Superior în Moldova” (MHEP), Nr.65420-MD, finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației și Cercetării. Proiectul s-a realizat în cadrul Universității de Stat din Moldova, grupul de lucru fiind constituit din reprezentați ai mediului academic și ai pieței muncii. 

Scopul trainingului constă în formarea competențelor de proiectare, elaborare, adaptare a Planului de învățământ, curricula și a conținuturilor curriculare pentru domeniul general de studiu 042 Drept (nivel șase, șapte, opt de studii) la Standardele de calificare în domeniul de formare profesională 0.42-Drept, de aceea la sesiunea de instruire participă prorectori pentru activitatea didactică; decani ai facultăților de Drept, directori ai școlilor doctorale, șefi de departamente, angajați ai sistemului de management al calității, cadre didactice. Calificările de nouă generație au fost elaborate datorită susținerii partenerilor de dezvoltare. 

Prezent la deschiderea sesiunii de instruire, Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov a subliniat importanța rolului universităților în formarea cadrelor, fapt care determină responsabilitatea ralierii programelor și a procesului de studii la prevederile standardelor elaborate. 

Tatiana Gherștega, dr. conf. univ., șefa Direcției Cadrul național al calificărilor a Ministerului Educației și Cercetării a menționat că standardele în domeniul de formare profesională 042 Drept, sunt o generație modernizată a standardelor de calificare, care au fost elaborate conform Metodologiei aprobate în anul 2022, document conceptual-normativ, care a apropiat procesul de formare profesională și atribuirea calificărilor de cadrul normativ european, oferind o mai mare deschidere și siguranță în formare profesională tinerilor care fac studiile în țară.  

Decanul Facultății de Drept a USM, Sergiu Brînza a vorbit despre importanța Facultății de Drept a USM, tradițiile și potențialului științifico-didactic, care pe parcursul deceniilor a fost valorificat întru asigurarea funcționalității sistemului de drept din Republica Moldova. În contextul creat, USM va oferi colegilor din sistemul învățământului superior, consultanță, privind implementarea standardelor de calificare. 

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez. 

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine