(studiu) Cele mai frecvente maladii din cauza cărora mor moldovenii. Majoritatea sunt netransmisibile

spital (4)
Foto:Marcelo Leal

Aproximativ 88 % dintre toate decesele înregistrate în Republica Moldova sunt cauzate de bolile netransmisibile. Printre cele mai populare maladiile care provoacă decesele moldovenilor se numără: maladii cardiovasculare, maladii oncologice, afecțiunile respiratorii cronice, diabetul zaharat și tulburările mintale.

Aceste maladii sunt responsabile și pentru patru din zece cazuri de dizabilitate primară. Importanța controlului bolilor netransmisibile a fost accentuată inclusiv de pandemia COVID-19, având în vedere că peste 90 % dintre persoanele decedate din cauza acestei infecții aveau comorbidități cronice.

Datele au fost prezentate într-un studiu realizat de Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății. Studiul populațional a fost efectuat în rândul adulților cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani, în total 5 760 de persoane, și a inclus trei etape consecutive: chestionarea, măsurătorile fizice și biochimice. Datele au fost colectate de Societatea Igieniștilor din Republica Moldova și analizate de o echipă mixtă de experți naționali și internaționali.

Datele studiului STEPS 2021 denotă anumite tendințe alarmante în cazul mai multor factori de risc principali, dar evidențiază și rezultate pozitive, înregistrate datorită eforturilor depuse pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile.

Astfel, s-a îmbunătățit controlul hipertensiunii, în special în ce privește depistarea precoce, diagnosticarea și tratamentul. Proporția adulților de ambele sexe care aveau tensiune arterială crescută și nu urmau un tratament medicamentos a scăzut de 1,5 ori, comparativ cu anul 2013.

Totodată, s-a redus în jumătate proporția persoanelor cărora nu li s-a măsurat niciodată nivelul de glucoză în sânge, iar numărul celor care administrează medicamente antidiabetice s-a dublat.

La capitolul obezitate, s-a înregistrat o scădere semnificativă, cu peste 15 %, în rândul femeilor. În același timp, comparativ cu anul 2013, numărul bărbaților supraponderali și obezi a crescut alarmant, cu peste 26 % și respectiv 20 % .

Este alarmantă inclusiv tendința pentru consumul produselor din tutun – creștere de 12 %, în rândul bărbaților. În același timp, consumul episodic abuziv de alcool este în descreștere, atât în cazul bărbaților, cu peste 15 %, cât și în cazul femeilor – 66 %.

Deseori aceeași persoană prezintă concomitent mai mulți factori de risc pentru bolile netransmisibile, accentuându-se în acest fel efectele negative asupra sănătății. Datele studiului STEPS 2021 indică asupra faptului că fiecare a treia persoană adultă din Republica Moldova are trei sau mai mulți factori de risc pentru bolile netransmisibile, proporția acestora în cazul bărbaților fiind de două ori mai mare decât în cazul femeilor.   

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine