(foto) A fost reinaugurat panoul din mozaic „ARTA”, articol unic în Republica Moldova. Unde se află acesta

P1032351
Foto:#diez

Astăzi a fost inaugurat panoul din mozaic „ARTA”, realizat în anul 1970 de către artistul plastic Mihail Burea. La renovarea sa au participat mai mulți arhitecți și artiști plastici, printre care Sergiu Gargoniță și echipa biroului de arhitecți Garconița-ArchStudio.

Mozaicul a fost demontat în anul 2018 de pe fosta clădire a Palatului de Cultură al Sindicatelor din sectorul Râșcani al Capitalei și a fost conservat până în 2022 când s-a identificat noul spațiu de amplasare a lucrării.

Noua sa locație este Teatrul de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Valeriu Jabinschi, șef al Secției Pictură Murală la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, a condus echipa de artiști care a executat procesul de restaurare a mozaicului. Acesta ne-a relatat despre cum a fost identificată noua locație.

„Domnul arhitect, Sergiu Gargoniță, a căutat prin oraș mai multe locații. Au fost și careva propuneri: în spatele parlamentului și locul acesta. A văzut după spațiu că [mozaicul] putea să fie aplicat. Apoi s-a construit peretele, s-a proiectat locul, convenea după mărime, adică practic mai bun loc pentru această lucrare nu s-a găsit în oraș. Eu am impresia că aici a fost proiectat din start. Adică s-a înscris bine și în spațiul public, deoarece alături este Teatrul de Operă și Balet și tema lucrării e arta. Forte bine s-a înscris ca tematică.”

Serghei Gargoniță/#diez

De restaurarea operei a răspuns arhitectul Serghei Gargoniță. El ne-a povestit cum a decurs pentru el procesul de restaurare a mozaicului și în ce constă munca sa.

„A fost o plăcere sufletească pentru mine. Aceasta e munca mea, să păstrez ce este frumos. Alături de persoane care își știu meseria acest lucru nu prezintă greutate. Am în vedere pe artiștii plastici care au participat, pe colectivul care s-a ocupat de proiectare etc.”

Am întrebat adolescenții ce cred despre reamplasarea mozaicului „ARTA” alături de Liceul Teoretic „Spiru Haret”. Aceștia s-au arătat deschiși față de asemenea inițiative și au spus că și-ar dori să vadă mai multe proiecte asemănătoare.

„Mie îmi pare foarte frumos ceea ce a fost făcut aici și sunt fericită că un loc abandonat a fost renovat astfel. Sper foarte mult ca și alte locuri din Chișinău să fie renovate și să devină la fel de frumoase”, a zis Magdalena Baranov.

Proiectului a costat aproximativ 8 milioane de lei și a fost acoperit integral de către rețeaua de magazine Kaufland Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine