(foto) Fotografa germană Andrea Diefenbach a lansat la Berlin o carte despre Moldova

Andrea-Diefenbach-Realitatea-Hartmann-Books-01
Foto:Hartmann books

Joi, 1 decembrie, în capitala Germaniei a avut loc un eveniment cu genericul „Moldova, în centrul atenţiei”, organizat la muzeul de artă Palais Populaire din Berlin, transmite Infotag.

Evenimentul a fost inaugurat cu prezentarea unei cărți despre Moldova a celebrei fotografe germane Andrea Diefenbach.

„Am numit cartea «Realitatea», pentru că este viziunea mea occidentală și viziunea mea despre viața de zi cu zi a Republicii Moldova, viața în mediul rural și evenimentele politice din Moldova din ultimii 10 ani”, a declarat fotografa pentru corespondentul Infotag.

Potrivit Hartmann books, imaginile Andreei Diefenbach din regiunile rurale ale Republicii Moldova sunt o călătorie în timp către un loc aflat într-o criză de identitate încă de la independența sa, acum 30 de ani. Acest sondaj vizual este deja a doua ei carte despre țara ruptă între UE și Rusia, stagnare și progres, corupție și statul de drept. Observațiile ei calme, uneori capricioase demonstrează o mare empatie pentru Moldova și pentru modul de viață al poporului ei.

Andrea Diefenbach a vizitat Moldova pentru prima dată în 2007 și de atunci vizitează periodic țara.

Împreună cu Institutul Goethe din București și Centrul Goethe din Chișinău, Andrea Diefenbach plănuiește o prezentare a cărții și o serie de expoziții în România și Moldova.

Sursă foto: Hartmann books
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine