Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” este beneficiară a unui nou grant, proiectul „Învățământul superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială

grant 2
Foto:UPSC

La data de 21 noiembrie 2022, în sediul Guvernului a avut loc ceremonia de lansare a proiectelor investiționale în universitățile și colegiile pedagogice, selectate în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”.

La ședință au participat prim-ministra Republicii Moldova Natalia Gavrilița, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova Anatolie Topală, rectorii universităților și directorii colegiilor pedagogice care au fost selectați de Comitetul de evaluare multidisciplinar în vederea finanțării subproiectelor depuse.

Total au fost aprobate pentru finanțare 20 de proiecte din domeniile „Științe ale educației”, „Inginerie și activități inginerești”, „Tehnologii ale informației și comunicațiilor” și „Sănătate”, depuse de 7 instituții de învățământ superior (UPSC, USMF, UTM, USM, ASEM, USARB, USC) și 6 colegii pedagogice.

Foto: UPSC

În cadrul ședinței managerii instituțiilor au primit certificatele de confirmare a finanțării.

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, câștigătoarea prin concurs a proiectului „Învățământul superior din Moldova”, a primit pentru implementarea subproiectului „Asigurarea calității și relevanței formării profesionale a viitorilor pedagogi prin programe de studii inovative și conexe la piața muncii” un grant în valoare de 2 141 500.00 euro.

Subproiectul UPSC se axează pe creșterea impactului pozitiv asupra formării inițiale a cadrelor didactice în sistemul de învățământ universitar prin intervenții strategice, ancorate în cadrul de priorități naționale și instituționale pe sectorul educațional și are drept scop reconceptualizarea programelor de studii pedagogice din perspectiva integralizării, abordării praxiologice și digitalizării procesului de formare profesională, în acord cu cerințele pieței muncii. 

Proiectul UPSC își propune:

  • Îmbunătățirea calității programelor de studii pedagogice în vederea adaptării lor la necesitățile pieței muncii prin reevaluarea/reconceptualizarea ofertei educaționale actuale, dar și dezvoltarea și promovarea programelor de studii inovatoare în acord cu tendințele și cerințele actuale ale pieței muncii și a contextului social.
  • Digitalizarea procesului de formare profesională a studenților-pedagogi prinmodernizarea sistemului de învățământ în domeniu, prin dotarea spațiilor de învățare cu tehnologii și resurse  informaționale moderne; dezvoltarea competențelor digitale ale studenților, dar și a cadrelor didactice.
  • Facilitarea tranziției absolvenților din mediul academic universitar pe piața muncii princrearea unui sistem instituțional de monitorizare a inserției profesionale în domeniul de formare/ a angajării absolvenților, a creșterii profesionale a acestora și a bazei de date cu absolvenți și angajatori.
  • Consolidarea resurselor și a capacităților instituționale ale UPSC, prin dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice, manageriale și auxiliare, fortificarea capacităților de management instituționala bazei tehnico-materiale a UPSC prin crearea spațiilor educaționale atractive, moderne, a mediilor educaționale prietenoase, motivaționale pentru studenți și profesori în realizarea cursurilor universtare și simularea activității didactice școlare în cadrul orelor de laborator.
  • Creșterea gradului de atractivitate a profesiei de pedagog în rândul potențialilor studenți, absolvenți din învățământul general.
Foto: UPSC

Activitățile subproiectului vor veni să contribuie la crearea și dotarea a zece săli de clase multifuncționale, patru centre universitare polivalente, un Hub universitar EduDigitalHUB, o platformă multimedia universitară de resurse tehnologice digitale; formarea cadrelor didactice universitare; reevaluarea/reconceptualizarea a 45 de programe de studii și crearea a opt programe noi, zece programe de studii la distanță, dezvoltate din perspectiva abordării integrate, praxiologice și tehnologice, în acord cu solicitările pieței muncii; crearea mecanismelor care să sporească șansele de angajare ale absolvenților Universității, dar și atragerea tinerilor în cariera didactică.  

Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației Cercetării, în perioada 2020-2025.

Prezentarea succintă a proiectului câștigat de către UPSC, alocuțiunea rectorei UPSC, Alexandra Barbăneagră, poate fi urmărită mai jos.

Ședința integrală poate fi urmărită aici:

Pentru mai multe detalii despre evenimentele și anunțurile din cadrul UPSC, puteți accesa acest website.

Foto: UPSC

Acest material a fost scris și redactat de echipa UPSC. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUPSC
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine