După ce ANRE a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 4 august, majorarea tarifului la gazele naturale până la 21,2 lei (fără TVA), nu 26,3 lei (fără TVA) cum a cerut Moldovagaz, furnizorul de gaze naturale (Moldovagaz) a anunțat că a adresat o cerere către Gazprom privind amânarea plății în luna august. Motivul invocat este că proiectul aprobat de ANRE nu acoperă prețul de achiziție, și nici costurile de transport, furnizare și distribuție a gazelor naturale.
„Moldovagaz va executa recenta hotărâre a ANRE privind prețurile reglementate la gazele naturale, însă cifrele incluse în aceasta pun sub semnul întrebării îndeplinirea obligațiilor contractuale financiare fața de Gazprom”, se arată în comunicatul Moldovagaz.
De asemenea, reprezentanții Moldovagaz menționează că au expediat o cerere Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale privind amânarea plății TVA la gazele naturale pentru perioadă de referință.
O altă propunere a SA „Moldovagaz” este introducerea plății în avans pentru întreprinderile din sectorul termoenergetic, sau transferarea în luna august a datoriei istorice pentru gazele naturale consumate de acestea.
Potrivit conducerii companiei, proiectul înaintat de ANRE nu acoperă nici prețul de achiziție, și nici costurile de transport, furnizare și distribuție a gazelor naturale: „Ca urmare, aceasta va duce la acumularea în continuare a devierilor tarifare, care la finele anului curent pot depăși 3,9 miliarde de lei și astfel pot afecta negativ funcționalitatea întreprinderii. Potrivit proiectului ANRE, s-a propus includerea în tariful reglementat a prețului de achiziție de 899,08 dolari pentru mia de metri cubi, în timp ce în august acesta constituie 1458,92 dolari pentru mia de metri cubi”.
Noul tarif aprobat de ANRE de 21,2 lei (fără TVA) urmează să intre în vigoare la data publicării hotărârii aprobate de ANRE.
Începând cu 1 iunie 2022, moldovenii achitau pentru 1 m³ de gaz 18,60 lei (cu TVA inclus).