50 cei mai buni studenți de la 11 instituții de învățământ superior din Republica Moldova au obținut câte o bursă în valoare de 12 mii de lei, în cadrul concursului „Burse de Merit 2013”.
Studenţii au fost premiați în seara zilei de miercuri, 12 februarie, în cadrul unei Ceremonii Festive la care au participat prim-ministrul, Iurie Leancă, ministrul Educației, Maia Sandu, rectori și profesori ai universităților unde tinerii își fac studiile.
La cea dea 18-a ediție a „Burselor de Merit” au fost depuse 324 de dosare de la 20 de instituții. Cei mai mulți dintre aceștia fiind studenți de la Universitatea de Stat – 71 de dosare depuse, Academia de Studii Economice – 51 de dosare și Universitatea Tehnică a Moldovei – 36 de dosare.
După evaluarea dosarelor de aplicare, dar şi a prestației candidaților la un test de cultură generală, au fost selectați 35 de studenți din ultimul an de studii, ciclu licență şi 15 masteranzi.
Cătălina Russu, studentă la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism, este una din câștigătoarea concursului Burse de Merit. „Mă simt foarte fericită dar și foarte responsabilă. Acum fiecare absență de la facultate va fi pe conștiința mea, pentru că toți colegii mă întreabă care au fost criteriile pentru care am fost selectată una din cei mai buni studenți ai țării. Bineînțeles că sunt mulțumită, în primul rând pentru că toate eforturile depuse pe parcursul ultimilor trei ani s-au dovedit a fi răsplătiți. Deasemenea, este o dovadă că și în Republica Moldova totul se poate obține cinstit”, a declarat pentru #diez studenta. Cătălina este de părerea că activitățile extracurriculare în care a fost implicată, călătoriile peste hotare, au ajutat-o să devină unul din cei mai buni studenți ai țării. „Suma bănească obținută aș vrea să o investesc în călătorii. Mi-ar plăcea să vizitez câteva țări din Europa, printre care Olanda, Spania și Marea Britanie. Sper să fie un bun început pentru viitoarele mele călătorii”, ne-a mărturisit tânăra.
Iulia Brad, studenta anului III a Facultății de Jurnalism, USM, s-a învrednicit și ea de Bursa de Merit – 2013, completând astfel rândurile celor mai buni studenți ai Republicii Moldova. „Vreau să le mulțumesc părinților mei care au fost aproape de mine și care m-au încurajat, surorii mele Tatiana care având doar 15 ani, este un adevărat stimul pentru mine și mă străduiesc să fiu pentru ea cel mai bun exemplu.” Întrebată de ce crede că a fost selectată drept una din câștigătorii concursului, studenta ne-a declarat: „Mă gândesc că am susținut foarte bine testul de cultură generală, iar un al motiv pentru care am fost desemnată cel mai bun student al țării ar fi experiența mea de muncă, proiectele ce le-am inițiat, revista NEXT, prima revistă studențească, ONG-ul pe care l-am creat în 2011 și proiectele care le-am desfășurat sub egida acestuia, precum și proiectele internaționale la care am participat în diferite țări și nu în ultimul rând reușita academică care este una strălucită.” Banii obținuți din urma concursului vor constitui un ajutor financiar util pentru studiile de masterat pe care tânăra planifică să le fac peste hotare.
Iulia a transmis și un mesaj viitorilor aplicanți în concurs. „Să se străduiască să ia note cât mai bune la facultate, dar mai presus de note să ia cunoștințe și abilități. Să nu uite că au oportunitatea de a se încadra în activități de voluntariat, dar și programe internaționale la care ei pot aplica și acumula experiență și să se dezvolte multi-lateral”, susține studenta Iulia Brad.
Oglindă Cristina, studentă a Universității de Stat, Facultatea de Drept se regăsește în topul celor mai buni studenți din țară. „Sunt foarte încântată că mă aflu printre cei mai buni studenți ai țării noastre, pentru că aici în cadrul evenimentului sunt cei mai ambițioși, talentați, studioși și cei care într-adevăr merită să fie apreciați la justa lor valoare. Suma de bani căpătată în urma concursului o voi păstra pentru acoperirea cheltuielilor pe care le voi suporta la masterat”, ne-a mărturisit Cristina.
Programul Burse de Merit a fost lansat în anul 1996, la inițiativa Fundației Soros-Moldova, pentru a susține cei mai buni studenți din universitățile din Moldova. De atunci, la acest concurs au participat peste 4.300 de studenți, dintre care 1.180 au beneficiat de Burse de Merit.
Concursul “Burse de Merit 2013” este organizat de Centrul de Informații Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova și are drept scop promovarea prestigiului studiilor superioare de calitate în Moldova şi stimularea interesului studenților pentru studii, cercetări şi activități extracurriculare.