(infografic) Tot ce trebuie să știi dacă vrei să devii student(ă) la Universitatea Tehnică a Moldovei

273017608_5263494293683822_5361018259895906052_n
Foto:UTM

Universitatea Tehnică a Moldovei a dat start perioadei de admitere pe 25 iulie. Absolvenții și absolventele de liceu pot depune dosarele de concurs la specialitățile din cadrul celor nouă facultăți până în data de 2 august. În acest articol am adunat toată informația utilă de care vei avea nevoie dacă te numeri printre cei care vor să-și continue studiile la această instituție de învățământ superior.

Oferta academică

*Pentru a vedea programul de studii pentru fiecare specialitate, fă clic pe denumirea specialității.

Facultatea Electronică şi Telecomunicaţii

Facultatea Electronică și Telecomunicații (FET) a fost creată în anul 1987 și până în prezent aici au fost pregătiți peste 3 000 de ingineri. Studiile oferite sunt inovative, practice, axate pe dezvoltarea profesională și oferă înalte perspective de angajare. Inginerii în electronică şi telecomunicaţii îmbogăţesc vieţile noastre prin intermediul inovaţiei şi creativităţii. Specialiştii în acest domeniu sunt la mare căutare, iar salariile oferite sunt printre cele mai competitive de pe piaţă. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Inginerie şi management în telecomunicaţii

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

Reţele şi software de telecomunicaţii

Comunicaţii radio şi televiziune

Securitatea sistemelor electronice şi de telecomunicaţii

Facultatea Energetică şi Inginerie Electrică

Facultatea „Energetică şi Inginerie Electrică” (FEIE) asigură pregătirea specialiştilor cu studii superioare în domeniile energetic şi electrotehnic. De-a lungul existenţei sale, este un model în diferite aspecte – amenajarea laboratoarelor, organizarea conferinţelor ştiinţifice, competiţii sportive, cercuri de activitate artistică. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Inginerie şi management în energetică

Inginerie şi managementul calităţii

Electroenergetică

Termoenergetică

Ingineria sistemelor electromecanice

Ingineria sistemelor de energii regenerabile

Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică

Facultatea „Calculatoare, Informatică și Microelectronică” (FCIM) funcționează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei și asigură pregătirea specialiștilor în domeniile de vârf ale științei și tehnicii contemporane – știința sistemelor și calculatoarelor, electronică și comunicații, care constituie suportul societății informaționale. Facultatea a pregătit peste 10 000 de ingineri, care activează în diverse ramuri ale economiei naționale. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Calculatoare şi reţele

Tehnologia informaţiei

Managementul informaţiei

Securitate informaţională

Ingineria software

Informatica aplicată

Microelectronică şi nanotehnologii

Electronica aplicată

Automatică şi informatică

Robotică şi mecatronică

Inginerie biomedicală

Facultatea Tehnologia Alimentelor

Facultatea de Tehnologie şi Management în Industria Alimentară este cea mai mare unitate de învăţământ în domeniul industriei alimentare din Republica Moldova. La originile facultăţii a stat specialitatea inginerească „Chimia industrială” (pentru industria alimentară), fondată în 1959 în cadrul Facultăţii de Chimie a Universităţii de Stat din Moldova. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Inginerie şi management în industria alimentară

Biotehnologii

Tehnologia şi managementul alimentaţiei publice

Tehnologia produselor alimentare

Tehnologia vinului şi a produselor obţinute prin fermentare

Servicii publice de nutriţie

Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi

Absolvenții facultății sunt capabili să proiecteze şi să fabrice mașini şi echipamente industriale, să garanteze buna funcționare a utilajelor moderne din domeniile industriei alimentare, să asigure managementul proceselor de transport, cât şi exploatarea tehnică a vehiculelor auto. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Inginerie şi management în construcţia de maşini

Inginerie şi management în transporturi

Tehnologia construcţiilor de maşini

Maşini şi sisteme de producţie

Inginerie mecanică

Maşini şi instalaţii frigorifice, sisteme de climatizare

Design industrial

Ingineria transportului auto

Facultatea Urbanism şi Arhitectură

În prezent FUA este principala structură universitară de stat din ţară care pregăteşte specialişti în domeniul arhitecturii şi urbanismului. Facultatea deţine un loc de frunte în dezvoltarea artei şi culturii naţionale. Programul de studiu pune accent pe dezvoltarea abilităţilor practice, studenţii fiind capabili să înţeleagă principiile designului de mediu şi modul în care arhitectura este integrată în diverse spaţii şi contexte, cum ar fi zonele rurale şi urbane. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Design interior

Arhitectură

Planificare urbană şi regională

Căi ferate, drumuri, poduri

Alimentări cu apă, canalizări

Ingineria sistemelor termice, de gaze şi climatizare pentru clădiri

Arhitectura peisajera si amenajarea spatiilor verzi

Ingineria materialelor și articolelor de construcții 

Facultatea Cadastru, Geodezie şi Construcţii

Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru (FCGC) de la Universitatea Tehnică a Moldovei este unica unitate din Republica Moldova care pregătește ingineri constructori, ingineri geodezi, ingineri în domeniul ingineriei antiincendii și protecție civilă, ingineriei și management în construcției, juriști cu cunoștințe profunde în patrimoniu, bunuri imobile. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Drept

Inginerie şi management în construcţii

Evaluarea şi dezvoltarea imobilului

Inginerie geodezică şi cadastru

Construcţii industriale şi civile

Inginerie antiincedii şi protecţie civilă

Facultatea Inginerie Economică şi Business

Facultatea Inginerie Economică şi Business reprezintă o comunitate ambiţioasă, cu scopuri mari, unde studenţii pot obţine competenţele necesare pentru o carieră de succes şi un viitor prosper. Programul de studii este focusat pe aspecte teoretice şi multă practică, iar pe parcursul studiilor studenţii sunt ghidaţi şi motivaţi de cadre didactice cu experienţă. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Contabilitate

Business şi administrare

Marketing şi logistică

Facultatea Textile şi Poligrafie

La această facultate tinerii au posibilitatea de a-și dezvolta propriile idei și proiecte, accesând utilaje de ultimă generație, resurse ale unei biblioteci impunătoare (inclusive, electronice), softuri specializate de proiectare a confecțiilor și încălțămintei etc. E de menționat, că absolvenții Facultății Textile și Poligrafie sunt permanent solicitați pe piața muncii, peste 80 % dintre aceștia fiind angajați în sectorul industriei ușoare. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Arte decorative aplicate

Ingineire şi management în textile (îmbrăcăminte, încălţăminte şi articole din piele)

Design şi tehnologii poligrafice

Tehnologia şi designul confecţiilor textile

Tehnologia şi designul încălţămintei şi a articolelor de marochinărie

Design vestimentar industrial

Designul jocurilor

Taxe de școlarizare

Calendar admitere

Acte necesare

Pentru înscrierea la concursul de admitere sunt necesare următoarele acte:
# cererea de înscriere la concursul de admitere (se generează din sistem de către Comisia de admitere);
# actul de studii, în original, cu anexa respectivă și două copii (absolvenții liceelor din România și alte state, promoția din anul admiterii, prezintă certificatul de studii, cu notele obținute la examenele de bacalaureat și situația școlară pe anii de studii, urmând ca diploma de bacalaureat să fie prezentată ulterior);
# buletinul de identitate, în original și două copii;
# șase fotografii color 3×4 cm;
# bon de plată a taxei de înscriere pentru organizarea și desfășurarea admiterii (100 de lei).

Acte suplimentare – în cazul în care vă regăsiți în categoria „Facilități admitere”:
# diplomele de gradul I-III, obținute de către candidați la concursurile școlare republicane sau internaționale, la disciplinele de studiu, precum și diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri (olimpiade), expoziții etc., organizate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova;
# adeverința eliberată de organul teritorial de tutelă și curatelă, pentru tinerii rămași fără ocrotire părintească;
# certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al candidatului sau al părinților acestuia;
# certificatul eliberat de organele abilitate (Centrul Militar Teritorial al Ministerului Apărării al Republicii Moldova), care confirmă că unul din părinții candidatului a participat la acțiunile militare: pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova sau în războiul din Afganistan; la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl; la operațiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak;
# certificatul despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere a fraților/surorilor aflați la întreținere (pentru candidații care provin din familii cu trei și mai mulți copii);
# certificatul despre componența familiei candidatului și copiile certificatelor de naștere ale copiilor aflați la întreținerea acestuia sau certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al copilului/ilor;
# certificat de naștere ce atestă apartenența la familii de romi;
# copia livretului militar pentru candidații care au efectuat serviciul militar în termen în cadrul forțelor armate ale Republicii Moldova.

Cum se calculează media

Formula de calcul a mediei pentru specialitățile fără probe de concurs.

MC = 0,5MEB + 0,5NMG

unde:
MC – media de concurs;
MEB – media examenelor de bacalaureat;
NMG – nota medie generală din Anexa la Diploma de bacalaureat.

Formula de calcul a mediei pentru specialitățile cu probe de concurs.

MC = 0,3MEB + 0,3NMG + 0,4PA

unde:
MC – media de concurs;
MEB – media examenelor de bacalaureat;
NMG – nota medie generală din Anexa la Diploma de bacalaureat;
PA – nota la proba de aptitudini/proba de testare a cunoștințelor.

Probe de concurs

Pentru studiile universitare organizate în limba engleză la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, specialitatea: „Ingineria software” (Filiera anglofonă) cu predare în limba engleză
în concursul de admitere va fi inclusă testarea cunoștințelor la „Matematică” și o probă de competență lingvistică eliminatorie la limba engleză, notată cu admis/respins.

Mostre la probele MatematicaLimba engleză  de la Admiterea – 2021.

Pentru studiile universitare organizate la specialitățile:
# Design industrial (Facultatea de Design);
#Design vestimentar industrial (Facultatea de Design);
# Arhitectură (Facultatea Urbanism și Arhitectură);
# Design interior (Facultatea Urbanism și Arhitectură).

În concursul de admitere va fi inclusă testarea cunoștințelor la desenul artistic.

Mostră la proba de aptitudini la „Desenul artistic” de la Admiterea – 2021.

Regulament de concurs

Contacte

Telefoane: 060302053, 060302054, 060302055

Adresa de e-mail: admiterea@adm.utm.md

Adresa: MD-2005, Chișinău str. Studenților 9/9

Înregistrarea online la admitere se poate face AICI! Site-ul UTM dedicat admiterii îl poți găsi AICI!


Taguri: #Admitere 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine