(infografic) Tot ce trebuie să știi dacă vrei să devii student(ă) la Universitatea de Stat din Moldova

admitereusm (14)
Foto:#diez

Universitatea de Stat din Moldova a dat startul perioadei de admitere în data de 25 iulie. Astfel, absolvenții și absolvente de liceu își pot depune dosarele la această instituție de învățământ până pe 2 august. Tinerii și tinerele au la dispoziție 11 facultăți unde își pot alege specialitatea care li se potrivește cel mai bine și pe care vor să o studieze. În materialul de mai jos vă prezentăm toate informațiile de care veți avea nevoie în procesul de admitere la USM.

Oferta educațională

*Pentru a vedea programul de studii pentru fiecare specialitate, fă clic pe denumirea specialității.

Facultatea de Biologie şi Pedologie

Dacă vrei să devii profesionist(ă) în domeniul ştiinţelor naturale, să ştii totul despre componentele mediul ce ne înconjoară: plante, animale, sol, precum şi toate tainele corpului uman, poți depune actele la Facultatea de Biologie şi Pedologie. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Biologie (Program comun cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România – două diplome)

Biologie (Ştiinţe ale educaţiei)

Biologie moleculara

Ecologie (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Silvicultura și grădini publice (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Geografie (studii la Zi – Program comun cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România – două diplome și Frecvență Redusă)

Biologie şi geografie(Ştiinţe ale educaţiei)

Arhitectura peisajeră și amenajarea spațiilor verzi

Facultatea de Chimie şi Tehologie Chimică

Îţi place să experimentezi şi să vezi lumea din perspectiva formulelor chimice? Atunci alege lumea în care chimia deschide noi oportunităţi ale cunoaşterii. Ea oferă nu doar parfum, culoare, sau gust, chimia le creează de fapt. Tu poţi fi norocosul care are şansa de a cunoaşte această lume. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Tehnologie chimică industrială

Tehnologia produselor cosmetice şi medicinale (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Chimie (Program comun cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România – două diplome)

Chimie (Științe ale educației) (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Chimie biofarmaceutică (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Facultatea de Drept

Dreptul cuprinde ansamblul normelor juridice care stabilesc cadrul juridic de organizare a societăţii, anume aceste principii stau la baza programelor de studii de la Facultatea de Drept. Activitatea de predare-învăţare este orientată spre formarea abilităţilor de a înţelege şi de a interpreta corect un act normativ, pe baza jurisprudenţei interne şi internaţionale. La această facultate există doar o singură specialitate: Drept (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Facultatea de Fizica şi Inginerie

Eşti interesat(ă) de lumea în care fenomenele naturii au o explicaţie ştiinţifică? Facultatea de Fizică şi Inginerie te ajută să înţelegi şi să descoperi tainele Universului. Facultatea îşi propune realizarea activităţii didactice şi de cercetare în conformitate cu cele mai înalte standarde educaţionale. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Fizică (Program comun cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România – două diplome)

Fizica (Ştiinţe ale educaţiei)

Tehnologia informației (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Inginerie și managementul calității (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Facultatea de Istorie și Filozofie

Facultatea are menirea de a pregăti specialişti de performanţă în domeniile Istorie, Filosofie şi Antropologie, care ar contribui ulterior la promovarea şi dezvoltarea valorilor general-umane în societate şi modelarea unei culturi instituţionale, care ar încuraja buna desfăşurare a vieţii. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Istorie (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Istorie (Științe ale educației) (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Filozofie

Antropologie

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării

Dacă doreşti să trăieşti cu adevărat în centrul tuturor evenimentelor sau eşti o persoană creativă şi vrei să te dedici lumii în care informaţia de ultimă oră este în mâinile tale, optează pentru Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Comunicare și relații publice (studii la zi şi frecvenţă redusă)

Jurnalism şi procese mediatice (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Producție multimedia (Multimedia production)

Facultatea de Litere

Facultatea de Litere  oferă o gamă variată de combinaţii posibile de studiere a limbilor străine și a limbii române. Aici sunt instruiţi specialişti de performanţă în domeniul limbilor moderne, cercetători, profesori, traducători, interpreţi, mediatori interculturali, prin asigurarea formării şi aplicării unor competenţe şi abilităţi racordate la cerinţele societăţii moderne, ceea ce contribuie la integrarea cu succes a absolvenţilor facultăţii în activităţile socio-profesionale realizate în diverse domenii din ţară şi de peste hotare. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Limba şi literatura română (Ştiinţe ale educaţiei, studii la zi şi frecvenţă redusă)

Limba şi literatura română şi limba engleză (Științe ale educației)

Limba şi literatura rusă şi limba engleză (Științe ale educației)

Limba şi literatura română şi limba franceza (Științe ale educației)

Traducere și interpretare. Limba engleză şi franceză

Traducere și interpretare. Limba engleză şi germană

Traducere și interpretare. Limba franceză şi engleză

Traducere și interpretare. Limba engleză și italiană

Limba franceză şi engleză (Științe ale educației)

Limba spaniolă şi engleză

Limba engleză și franceză (Științe ale educației)

Limba germană şi engleză (Științe ale educației)

Facultatea de Matematică şi Informatică

Dacă doreşti să obţii o bază solidă pentru demararea şi ulterior, consolidarea pregătirii unei cariere profesionale în domeniile matematicii sau informaticii, atunci alege Facultatea de Matematică şi Informatică. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Matematică (Program comun cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România – două diplome)

Matematica (Ştiinţe ale educaţiei)

Informatică (Program comun cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România – două diplome)

Matematici aplicate

Informatică (Științe ale educației)

Informatică aplicată (studii la Zi și Frecventa redusă )

Designul jocurilor (Game design)

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială

Îți dorești să-i înțelegi mai bine pe cei din jur și să îi ajuți cu un sfat? Sau poate îți dorești să contribui la instruirea generațiilor viitoare? Facultatea se încadrează în conceptul învăţământului superior european bazat pe valori democratice având drept scop formarea viitorilor specialişti de înaltă calificare în domeniul educaţiei şi psihologiei. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Psihopedagogie (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Educaţie civică

Pedagogie în învăţământul primar şi limba engleză

Psihologie

Sociologie

Asistență socială (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative

Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative fiind prima „construcţie instituţională” de profil politologic a devenit, ipso facto, cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova, care asigură pregătirea unor elite în sfera guvernării, în politică şi administraţie, în domeniul managementului public, precum şi în cel privat. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Relații Internaționale (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Politologie

Administraţie publică (studii la Zi și Frecvență Redusă)

Facultatea de Științe Economice

Dacă vrei să cunoști tainele teoriilor economice sau dacă dorești să inițiezi o proprie afacere, să participi în elaborarea strategiilor de dezvoltare a companiilor autohtone, dacă dorești să fii un economist excelent înarmat cu un arsenal intelectual bogat întru a combate fenomene negative ce provoacă sărăcia, șomajul, default-ul, atunci poți depune dosarul la această facultate. Mai jos găsești specialități pe care le poți studia la această facultate.

Marketing și logistică (studii la Zi și Frecvență Redusă) 

Servicii hoteliere, turism și agrement (studii la Zi și Frecvență Redusă) 

Business și administrare (studii la Zi și Frecvență Redusă) 

Contabilitate (studii la Zi și Frecvență Redusă) 

Finanțe și banci (studii la Zi și Frecvență Redusă) 

Taxe de școlarizare

Calendar admitere

Depunerea dosarului de concurs – 25 iulie – 2 august.

Anunţarea rezultatelor preliminare – 3 august.

Depunerea actelor în original – 4 august – 6 august.

Anunţarea rezultatelor finale – 8 august.

Program de lucru a comisiei de admitere:
Luni – Vineri: 9.0 – 17:00, pauza 13.00-14.00;
Sâmbătă: 9.0 – 14.00.

Acte necesare

Pentru înscriere la studiile superioare de licență, candidatul/candidata va depune la Comisia de admitere Dosarul de concurs, care va cuprinde următoarele acte:
# cererea de înscriere la concursul de admitere;
# actul de studii, în original, cu anexa respectivă (absolvenți liceelor din România și alte state, promoția din anul admiterii, prezintă certificatul de studii, cu notele obținute la examenele de bacalaureat şi situația școlară pe anii de studii, urmând ca diploma de bacalaureat să fie prezentată ulterior);
# diplomele de gradul I-III, obținute de către candidați la concursurile școlare republicane sau internaționale, la disciplinele de studiu, precum și diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri (olimpiade), expoziții etc., organizate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării sau de ministerele de resort;
# patru fotografii 3×4 cm;
# adeverința eliberată de organul teritorial de tutelă și curatelă, pentru copiii orfani și copiii rămași fără ocrotire părintească;
# certificatele medicale corespunzătoare, care atestă gradul de dizabilitate al candidatului sau al părinților acestuia;
# certificatul care confirmă că unul din părinții candidatului a participat la acțiunile militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova sau în războiul din Afganistan ori la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, eliberat de organele abilitate; adeverință care confirmă participarea candidatului la operațiunile militare post-conflict cu caracter umanitar în Irak;
# certificatul despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere ale fraților/surorilor (pentru candidații care provin din familii cu trei și mai mulți copii);
# confirmarea apartenenței la familii de romi;
# recomandarea organului local de specialitate în domeniul învățământului sau adeverința de la locul de muncă al părinților – cadre didactice pentru înscrierea la concursul de admitere la specialitățile din domeniul general de studiu Ştiinţe ale educaţiei;
# copia Certificatului de naştere al unuia din părinți, pentru Cetățenii statelor membre ale C.S.I. și ai țărilor baltice de naționalitate moldoveni (români) și reprezentanții diasporii moldovenești de peste hotare;
# cchitarea taxei de înscriere la studii (detalii, aici).

Cum se calculează media

MC = 0.3MEA + 0.7MAS

unde:
MC – media de concurs;
MEA – nota medie a examenelor de absolvire;
MAS – nota medie pentru anii de studii.

Regulament admitere

Contacte

Înregistrarea online se poate face AICI! Site-ul universității cu toate datele legate de admitere îl găsiți AICI!


Taguri: #Admitere 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine