„Hey, Ho! Unde ești? Hai la studii-n București”. Organizația Studenților Basarabeni din București ajută absolvenții în perioada de admitere

București1

Universitățile din cel mai mare centru universitar din România an de an oferă sute de locuri de studii pentru etnicii români de pretutindeni. Programul universitar oferă specialități începând de la teologie, litere și jurnalism, până la inginerie, matematică și informatică. Iar pentru a facilita mai ușor procesul de admitere, la București a fost înființată Organizația Studenților Basarabeni, care ajută studenții în perioada de admitere.

Organizația Studenților Basarabeni din București și-a început activitatea în anul 2005. Misiunea organizației constă în promovarea drepturilor tinerilor studenți basarabeni care se află la studii în România, dar și educarea lor în spirit național, democratic și proeuropean.

Vicepreședinta organizației pe Relațiile Publice, Daria Tarlapan, ne-a spus că OSB București, are în program un șir de activități predestinate studenților basarabeni: „Printre activitățile noastre se numără organizarea diferitelor evenimente, festivaluri, campanii. Cel mai important proiect OSB este festivalul „Zilele Basarabiei”. Acesta are loc în perioada 25-30 martie, în fiecare an”, a comunicat Daria.

În perioada de admitere, voluntarii organizației se mobilizează la maximum pentru a putea fi de ajutor absolvenților de liceu care au nevoie de suport în acest proces. Fie că este vorba de informații oficiale sau de experiențe proprii, voluntarii OSB București sunt mereu activi pe rețele de socializare pentru a răspunde întrebărilor legate de admitere. „În data de 15 iunie am lansat campania de admitere pentru universitățile și liceele din București cu sloganul: «Hey, Ho! Unde ești? Hai la studii-n București!». Am creat diferite grupuri pentru fiecare universitate în parte, unde voluntarii noștri răspund la toate întrebările adresate de elevi și studenți. Credem că le este de folos și pentru că împărtășim cu ei și experiențe personale, nu doar informații oficiale. Asta îi ajută să-și formeze o părere și să ia o decizie. Ne străduim să fim cât mai de folos și să le fim aproape viitorilor studenți la fiecare etapă de admitere pentru a le ușura acest proces”, a declarat Daria Tarlapan. De asemenea, tânăra a împărtășit cu noi propria experiență din perioada de admitere. „Dat fiind faptul că am buletin românesc, procedura mea de admitere a fost puțin diferită de cea a etnicilor români. Eu nu prea știam de ce acte am nevoie, cum să fac depunerea, unde, la ce oră și multe alte mărunțișuri. Am avut foarte mare noroc de voluntarii OSB București care m-au ajutat și care m-au ghidat pe parcursul întregii perioade de admitere si m-au susținut nu doar fizic, dar și moral. Anume pe grupurile lor de Facebook am găsit răspunsuri la toate întrebările mele, începând de la admitere și terminând cu căminele pentru universitatea pe care am ales-o. Sunt foarte recunoscătoare oamenilor care m-au ajutat, iar în acest an, fiind deja și eu membru activ, sper să ajut cât mai mulți tineri și să le ușurez admiterea cu acel puțin cu care pot”, povestește tânăra.

Daria Tarlapan ne-a explicat de ce aleg studenții să își continue studiile la București. Astfel, am aflat că orașul București este locul unde visurile devin realitate, iar oportunități sunt cu duiumul. „Capitala europeană, cel mai mare oraș industrial și comercial din România, care, prin arhitectura sa, te duce cu gândul la Paris, la epoca medievală, și frumusețea acesteia e impresionantă”, a declarat tânăra. Majoritatea studenților din București beneficiază de internshipuri, de stagii de practică și de excursii. De asemenea, datorită programului Erasmus+, studenții pot merge practic oriunde în Europa, iar datorită programului Work and Travel, tinerii beneficiază de mobilități de studiu în SUA.

De două ori pe an în cadrul OSB București au loc recrutări. De aceea, oricine își dorește să se alăture echipei de voluntari poate face asta toamna și primăvara. „Se pot alătura oricine dintre studenții sau elevii etnici români. Recruții sunt aleși pe baza interviului, iar ulterior ei își aleg departamentul din care ar dori să facă parte”, a explicat Daria.

Pentru mai multe informații despre procesul de admitere în România, vă invităm să vă alăturați grupului public „Admitere ROMÂNIA” . Iar aici găsiți toate universitățile din România și ofertele disponibile.

Autoare: Alina Zibrițchi

Taguri: #Admitere 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine