La ce universități din Moldova poți studia industria jocurilor, animație și producție multimedia

admitere 2021 (60)

Profesiile viitorului pot fi studiate și în Republica Moldova. Universitățile din țară lansează, în cadrul admiterii 2022, oferta pentru trei noi specialități: game design, animație și producție multimedia. Acestea sunt sectoarele cu cea mai rapidă creștere din industria creativă globală cu cifre totale de afaceri de peste 900 miliarde USD. 

Noile profesii vor putea fi studiate la patru universități din țară: Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC) și Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice (AMTAP). Fiecare universitate va prelua componenta specifică specializării sale.

# Game design

Această specialitate poate fi studiată la:
# UTM, Facultatea de Design: specialitatea „Game design – Conceptualizarea și designul jocurilor”;
# USM, Facultatea de Matematică și Informatică: specialitatea „Game design – Programarea jocurilor”;
# UPSC, Facultatea Arte Plastice și Design: specialitatea „Game design – Conceptualizarea și crearea jocurilor”.

# Producție multimedia

Această specialitate poate fi studiată la USM, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării: specialitatea „Producție multimedia genuri și formate video, design interactiv, producție de sunet, inginerie audio, podcasting, psihologia jocurilor”.

# Animație

Această specialitate poate fi studia la:
# AMTAP, Facultatea Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia: specialitatea „Animație – film desen animat 2D”;
# UPSC, Facultatea Arte Plastice și Design: specialitatea „Animație – 3D și narativul jocurilor video”.

Studenții la noile programe de licență îi vor avea drept profesori pe practicienii din domeniile animației, jocurilor și multimedia. Pe lângă accesul la cei mai buni profesioniști din țară, studenții vor avea cursuri și cu specialiști din companii globale (Crunchyroll, Sony) și universități internaționale (Centrul de antreprenoriat din cadrul Universității UC Berkeley). 

Amintim că decizia de a aproba aceste specialități a fost luată de guvern în data de 18 mai 2022.

Taguri: #Admitere 2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine