Astăzi, 17 iunie, elevii din întreaga țară au susținut proba de bacalaureat la disciplina la alegere. Din numărul total de participanți la examen, 943 au scris testul la biologie. Mai jos vă prezentăm ce exerciții au avut de rezolvat elevii la această disciplină (profil umanist).
1. Buburuza: indică domeniul, încrengătura, clasa.
2. Numește timpul de dezvoltare a buburuzei.
3. Scrie cele patru etape de metamorfoză, știind că a III-a etapă e pupa.
4. Indică câte camere au inimile următoarelor animale: pește, amfibieni, reptile, pasăre, mamifer.
5. Scrie deosebirile dintre păsări și pești.
6. Indică tegumentul.
7. Indică aparatul locomotor la păsări și la pești.
8. Organele respiratorii.
9. Indică rolul pozitiv al păsărilor în ecosistemele artificiale și al peștilor în cele naturale.
10. Indică definiția la celulă și reproducere.
11. Tabel: în partea stângă sunt indicate – amiba, laleaua, lebădă, broasca de lac, hidra de apă dulce, iar în partea dreaptă sunt indicate tipuri de reproducere – sexuată (fecundație internă) sexuală (fecundație externă) asexuată (prin bulbi), asexuată (prin diviziune directă), asexuată (prin înmugurire).
Indică care tip de reproducere corespunde pentru fiecare organism.
12. Este indicat un șir cu termenii: floare, frunză, tulpină, rădăcină. Scoate intrusul și argumentează de ce a fost exclus și scrie motivul asocierii termenilor.
13. Este prezentat sistemul osos și muscular. Indică, la alegere, trei structuri și denumirea lor.
(Pe desene erau cifre, trebuia de scris cifra și denumirea. În total erau șase: trei la osos și trei la muscular).
a) Care proteină ajută la contracția mușchilor?
b) Numește hormonul secretat de hipofiză, care ajuta la creșterea oaselor.
14. Doua întrebări unde se enumerau simptome a două boli și trebuia de indicat numele lor.
15. Se dă o imagine cu o fractură închisă și trebuia de scris două reguli de prim ajutor.
Mai jos indică două reguli pentru împiedicarea salinizării oaselor și două sfaturi pentru oamenii în vârstă pentru ca să evite fracturile.
16. Se dă imaginea.
a) numește maladia;
b) indică unde se află (autosomi/heterosomi);
c) indică două particularități fenotipice;
d) indică două maladii heterozomale;
e) indică două metode de studiu a geneticii umane.
17. Rezolvă problema: care este probabilitatea nașterii unui copil cu gr. II (A), dacă mama are grupa sangvină I (O), iar tatăl IV (AB)?
18. Scrie care sunt nivelurile de organizare a materiei vii în baza imaginilor:
1._______
2._______
3. Biocenotic
4.________
* Subiectele sunt colectate exclusiv în baza memoriei elevilor ce au susținut bacalaureatul. Dacă doriți să ne ajutați cu completarea acestora, vă rugăm să ne scrieți.
Echipa #diez este alături de absolvenții liceelor în fiecare an și aduce informații utile despre examenele de bac. Dacă te numeri și tu printre tinerii care are de susținut în acest an bacalaureatul, îți sugerăm să urmărești acest tag special de pe #diez pentru a fi la curent cu toate noutățile despre examen.