Roboții mobili, agroboții și brațele robotice reprezintă creațiile proprii a tezelor de licență ale studenților de la „Robotică și Mecatronică” din cadrul UTM

UTM
Foto:UTM

Cei patru ani de studii la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică s-au scurs pe neobservate și iată-i pe studenții celei de-a doua promoții a programului de studii „Robotică și Mecatronică” în fața Comisiei Examenului de Licență.

Domnul Nicu ROMAN, director tehnic, Moldova Electronics Association ACEM, le-a mulțumit profesorilor din cadrul Departamentului Informatică şi Ingineria Sistemelor (DIIS), FCIM-UTM, care i-au fost colegi în comisia Examenului de Licență pe care a condus-o în calitate de președinte, pentru buna pregătire a studenților. Absolvenții au elaborat în cadrul tezelor de licență sisteme și dispozitive ingenioase în diferite domenii ale roboticii, precum sisteme de interacțiune om-mașină, sisteme de eficiență energetică pentru sere inteligente, brațe robotice cu manipulare fină, roboți mobili și AgroBoţi, impresionând examinatorii prin cunoștințele teoretice și practice demonstrate, dar și prin creativitate, ingeniozitate și muuultă inspirație în integrarea tehnologiilor informaționale în procesul de producere agricolă.

De altfel, după cum a menționat conf. univ., dr. Viorica SUDACEVSCHI, șefă DIIS, FCIM, succesul acestor tineri ingenioși s-a datorat inclusiv integrării lor în cadrul programului educațional Agro IT lansat de Clubul Ingineresc Micro Lab cu suportul USAID Moldova, prin intermediul proiectului Agricultura Performantă în Moldova, în cadrul căruia, sub egida directorului MicroLab Andrei BRAGARENCO, au fost implicați în dezvoltarea proiectelor de integrare a tehnologiilor informaționale în producerea agricolă cu valoare înaltă. O contribuție enormă a avut-o și faptul că în proiect au fost invitate să participe și companii agricole dispuse să furnizeze informații din procesul lor de lucru, să adopte și să testeze soluțiile inovatoare generate de tineri, pentru a propulsa procesele interne într-o direcție nouă, tehnologică, inteligentă. De aici și posibilitatea elaborării dispozitivelor destul de sofisticate, dar și costisitoare, pe care absolvenții FCIM de la „Robotică și Mecatronică” le-au demonstrat în cadrul examenului de licență.

Universitatea este mândră de voi, dragii lor absolvenți! Se așteaptă să dezvoltați soluțiile și dispozitivele prezentate la un nou nivel, cel al studiilor de master!

Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine