(foto) Cea mai colorată experiență artistică. Am fost la casa și grădina lui Claude Monet de la Giverny

FotoJet (55)
Foto:colaj #diez

La Paris era o sâmbătă caldă de mai, o zi pe care am intitulat-o „explozie de culori”. Iar în doar o oră și 30 de minute eram la destinația propusă. Ajunsesem într-un sătuc autentic construit în maniera provinciilor din sudul Franței. Odată ajunsă la Giverny, aveam impresia că fotografiez, pup și îmbrățișez cu ochii tot ce mă înconjoară. Era un sentiment pe care nu-l trăisem de ceva timp. Era străin de drag și înspăimântător de cald. Eram la casa lui Monet, pictorul pe care în cunoscusem mai întâi în cărțile de istorie a artei, apoi la Muzeul Orangerie din Paris.

După aproximativ o oră de stat la rând, în fața ochilor mei se ivise o grădină enormă de flori. Primele cu care făcusem cunoștință erau niște iriși de toată frumusețea.

Ușor, ușor începusem să mă scufund în grădina lui Monet și, dacă sincer, nu aveam nevoie de salvare. Era ca sentimentul ăla din copilărie când închizi ochii în timp ce ți se spune o poveste, iar tu îți proiectezi în fața ochilor flori, fluturi și case colorate.

După ce făcusem turul grădinii, a urmat întâlnirea cu căsuța roz, ale cărei bijuterii sunt obloanele de un verde smarald cuceritor. Am asociat casa cu o madame cochetă care se respectă și se îmbracă mereu la patru ace. Interiorul casei te fură pur și simplu prin simpla sa complexitate. O adevărată oază artistică.

Partea opusă a acestei vizite era multitudinea de turiști, iar din acest motiv turul casei a fost ca pe o bandă rulantă, adică foarte rapid. Totuși, data viitoare voi merge într-o zi de lucru, ceea ce vă sugerez și vouă.

Ceea ce a urmat a înmulțit la 100 emoțiile trăite de la începutul descoperirii lumii talentatului Claude. Dar înainte de asta, am trecut printr-un pasaj subteran pentru a ajunge în Jardin d’eau, a doua secțiune a grădinii cu păduri de bambus, salcii, renumiții nuferi ai lui Monet și poduri japoneze.

Ce pot să spun despre asta? Nimic decât un vis colorat cu ochii deschiși.

După această scurtă călătorie în lumea pictorului nu mi-au mai rămas semne de întrebare despre operele sale, totul era limpede și clar. Claude Monet a locuit la Giverny timp de 43 de ani, iar aproape toată a doua parte a vieții sale a creat aici.

Operele sale sunt mult mai mult decât pur și simplu despre pictură, ele sunt despre viață perpetuă cu fluturi și cântec de păsări pe fundal.

Postcard-uri de la casa și grădinile lui Monet de la Giverny și de la Muzeul Orangerie din Paris

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine