Deputații au votat în lectura a III-a (finală) proiectul de lege care prevede interzicerea simbolurilor rusești „V”, „Z” și a panglicii „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul Republicii Moldova. Ținem să menționăm că acest proiect de lege va intra în vigoare după ce vor trece trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Persoanele care nu vor ține cont de cest lucru se vor alege cu amenzi de mii de lei.
În cazul în care o persoană fizică va confecționa, va vinde, va deține sau va răspândi public aceste simboluri, aceasta va risca să obțină o amendă între 4 500 și 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. În cazul persoanelor juridice sau cu funcții publice amenzile se ridică până la 18 000 de lei.
În ziua de 7 aprilie, presa din Moldova a publicat știri din declarațiile deputatului PAS Lilian Carp, în care se spunea despre interzicerea simbolurilor rusești „V”, „Z” și a panglicii „Sfântul Gheorghe” și că legea va intra în vigoare odată ce este publicată în Monitorul Oficial. Acesta nu a spus nimic despre votarea și în lectura a III-a, în timp ce șefa Direcției relații cu mass media, Svetlana Rudenco, a spus că legea încă nu a intrat în vigoare și că urmează să fie votată în lectura a III-a – ceea ce s-a întâmplat abia astăzi.
Aici am explicat cum a pornit această confuzie – declarațiile deputatului PAS care au dus în eroare presa.
În același timp, Igor Dodon și membrii BCS au spus că vor purta de 9 Mai panglica „Sfântul Gheorghe”. Conform legii, aceștia nu vor fi sancționați fiindcă legea respectivă nu va intra în vigoare până în data de 9 mai. După cum am menționat mai sus, acest proiect de lege va intra în vigoare după ce vor trece trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial.
Amintim că, pe 7 aprilie, a fost votat în lectura a doua legea care prevede modificarea Codul contravențional, unde a fost inclus și un amendament care prevede interzicerea simbolurilor rusești „V”, „Z” și a panglicii „Sfântul Gheorghe” pe teritoriul Republicii Moldova.
Vedeți mai jos proiectul de lege votat astăzi în parlament în lectura a III-a (finală).
Sursă foto: depositphotos.com