După cât timp poți să-ți faci doza booster dacă ai fost infectat(ă) cu COVID-19

vaccinare (1)
Foto:diez.md

Începând cu data de 29 noiembrie, în Republica Moldova este posibilă administrarea dozei booster împotriva COVID-19. Această doză se administrează persoanelor care au încheiat schema primară de vaccinare (doza I și, în funcție de vaccin, doza II) cu cel puțin șase luni în urmă. Autoritățile din sănătate recomandă administrarea dozei booster, pentru că aceasta oferă o protecție sporită împotriva coronavirusului.

În cazul în care ai administrată schema primară completă de vaccinare, dar între timp te-ai îmbolnăvit de COVID-19, oricum poți să administrezi doza booster: „Persoanele cu vârsta de peste 12 ani care se confruntă cu COVID-19 după ce au fost complet vaccinate pot primi o doză de rapel”, a declarat Ninel Revenco, coordonatoarea Programului național de imunizări.

În acest context, am întrebat-o pe Ninel Revenco care este perioada potrivită pentru administrarea dozei booster după infectarea cu COVID-19: „O persoană se poate vaccina cu doza booster după 14 zile de când a ieșit din autoizolare”, a declarat Revenco pentru #diez.

În cazul persoanelor la care boala s-a manifestat cu complicații și au fost administrați anticorpi monoclonali sau plasmă convalescentă pentru tratament, perioada de administrare a dozei este de 90 de zile după ieșirea din autoizolare.

Specialiștii din cadrul Comitetului național de imunizare recomandă vaccinarea împotriva COVID-19 chiar dacă persoanele au trecut prin boală: „Studiile demonstrează că imunitatea naturală e mult mai redusă fără vaccin. Totodată, studiile arată că persoanele care au trecut prin boală și s-au vaccinat au răspuns imun mult mai înalt decât cele care doar s-au vaccinat”.

De asemenea, specialiștii nu recomandă testarea serologică sau cea de anticorpi înainte de vaccinare, întrucât aceste rezultate nu trebuie să influențeze decizia de vaccinare: „Nu este nevoie de un test viral negativ înainte de vaccinare. Încă 30 de zile după vaccinare testul poate fi pozitiv”, explică Angela Paraschiv, șefa disciplinei de epidemiologie a Departamentului de medicină preventiv.

Dacă nu sunteți încă vaccinați împotriva COVID-19, dar ați trecut prin boală și vreți să vă imunizați, iată de ce intervale de timp trebuie să țineți cont:
# pentru persoanele asimptomatice: după ce s-a terminat perioada de izolare;
# pentru persoanele care au manifestat simptome: după dispariția simptomelor (semnelor clinice);
# pentru persoanele care au avut o formă mai severă și au primit tratament anticorpi monoclonali sau plasmă convalescentă: după 90 de zile de la tratare. „Anticorpii din aceste tratamente pot împiedica dezvoltarea unui răspuns imunitar complet față de vaccin”, menționează specialiștii;
# nu se pot vaccina persoanele care sunt infectate la momentul de față.

Specialiștii recomandă vaccinarea mixtă, specificând că are o eficiență mare. Mai jos, vă prezentăm schemele vaccinurilor pe care le puteți administra încrucișat în Republica Moldova.

Sursă imagine: msmps.gov.md

În contextul documentului de mai sus, amintim, Comitetul național de imunizare a propus micșorarea intervalului, de la șase la patru luni pentru administrarea dozei booster împotriva COVID-19. Astfel, documentul de mai sus ar putea fi modificat în scurt timp și ar putea arăta în felul următor.

Sursă imagine: captură de ecran/privesc.eu

„Ședința comitetului național în imunizare a avut loc la 9 februarie. Acum, se lucrează la definitivarea documentului. Intuiesc că de săptămâna viitoare va fi micșorat intervalul printr-o dispoziție emisă de Ministerul Sănătății”, a declarat Ninel Revenco, coordonatoarea Programului național de imunizări în cadrul unei conferințe de presă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine