Acest articol nu este comercial. „Bună ziua!” În ultimele zile, în așa mod a devenit popular pe social media să ne salutăm. În acest articol, un fel de editorial, vreau să vă povestesc de ce am decis să-mi fac transplant de cristalin la ochi, cât m-a costat, cum a decurs reabilitarea postoperatorie și ce rezultate am obținut. Această intervenție chirurgicală am făcut-o la noi în Moldova, la Chișinău și cazul meu a fost puțin mai complicat, dar medicii au reușit să-mi ofere o acuitate vizuală mai bună decât o aveam.
Tratați această recenzie nu ca pe un elogiu, nu am primit bani pentru asta sau vreo reducere, este mai mult o experiență pozitivă pe care vreau să o împărtășesc cu alți oameni care se confruntă cu probleme similare pe care le-am suportat.
De ce am decis?
Probleme cu vederea le-am avut încă din fragedă copilărie. „Grație” geneticii străbunicilor mei, m-am născut cu un buchet de afecțiuni vizuale care nu mi-au permis să văd lumea în toată splendoarea ei. Din meniul principal fac parte: miopia, astigmatismul, ambliopia (ochi leneș) și – cireașa de pe tort – nistagmus (mișcări involuntare, oscilatoare, de du-te-vino a globilor oculari).
Iată această combinație de Fantastic Four m-a însoțit în toate etapele vieții: la grădiniță specializată, la liceu, apoi în timpul celor două facultăți la universitate și acum la cel mai nonconformist site din Moldova – diez.md.
Cu doi ani în urmă, am fost la o consultație de rutină și medica a rămas puțin stupefiată de ce a văzut. Nu s-a mai întâlnit cu așa caz specific ca la mine și m-a redirecționat la medicul principal. El m-a consultat și mi-a recomandat să-mi fac transplant de cristalin toric. L-am ascultat, l-am auzit și l-am văzut. Despre costul intervenției o să vă spun mai târziu. Am plecat cu o reținere față de această intervenție, pentru că nu prea aveam încredere în medicina noastră, nu am avut repere de la alți oameni care au trecut prin aceeași situație ca mine, iar cea mai mare temere a fost: „Dacă rămân orb?”. Și ultimul motiv era costul foarte mare. Cu aceste gânduri am trăit încă doi ani până când, în vara acestui an, am observat că văd foarte rău și am zis: „Gata, e timpul!”, deoarece altă ieșire nu era. Între timp, m-am informat despre această intervenție, am citit ce-i cu cristalinul toric, iar după acest procedeu de informare, m-am calmat și am luat decizia de a mă opera.
Ce este cristalinul toric? Cristalinul toric este și el o lentilă (artificială) monofocală, dar spre deosebire de cristalinele monofocale – care au aceeași putere în toate regiunile ochiului –, cristalinele torice au putere diferită în unele regiuni, având drept scop corectarea astigmatismului. Ele sunt potrivite pentru pacienții care, în afară de miopie sau hipermetropie, suferă de astigmatism (mai mult de 1,5 grade).
De obicei, cristalinele artificiale se implantează în cazurile de cataractă – o afecțiune oftalmologică frecventă ce determină scăderea progresivă a vederii prin pierderea transparenței cristalinului.
Cât durează etapa de pregătire pentru operație?
Această perioadă durează câteva zile. Eu am fost nevoit să vin trei zile la rând la clinică pentru ca medicul să obțină cât mai exacte informații despre caracteristica ochilor. După ce toate aceste informații au fost prelucrate, s-a luat o medie a lor și în baza ei au fost comandate cristalinele individuale. Iată aici a durat cel mai mult timp. În luna august au fost comandate și la sfârșit de septembrie au venit.
Cu o zi înainte de spitalizare, am efectuat un test la COVID-19 și am mai dat niște analize. A doua zi, am fost spitalizat. A doua zi după spitalizare, am avut prima intervenție, iar în a patra zi de la spitalizare – a doua intervenție. În total, în clinică am stat cinci zile. Și da, am fost operat la clinica Ovisus.
Cum a decurs operația propriu-zisă?
Operația s-a desfășurat în două etape. De la început primul ochi, peste o zi al doilea ochi. Chiar a doua zi după fiecare operație, am constatat că văd mult mai bine cu ambii ochi. Eu până în prezent nu pot înțelege cum medicul chirurg Ivanon Gheorghe a făcut această magie. Vă amintesc, globii mei oculari se mișcă involuntar, iar chirurgul trebuie să facă trei mici găuri pe ochi prin care să extragă cristalinul natural și să-l pună pe cel artificial. Intervenția a durat circa 15 minute. În tot acest timp, am fost conștient și „vedeam” ce se întâmplă, dar nu simțeam nimic, cu o mică excepție când am avut a doua operație, când spre sfârșit am simțit un mic disconfort și chiar durere.
Mai jos, vă las un videoclip în care un medic din România efectuează aceeași intervenție chirurgicală.
Despre reabilitare
Uf! Au fost multe restricții:
— 10 zile fără spălare pe ochi;
— o lună fără băi fierbinți;
— o lună fără ridicarea greutăților;
— o lună de dormit pe spate.
Sunt mai multe, dar astea sunt principalele.
În această perioadă, am urmat și un tratament la domiciliu. Picuram trei soluții diferite de patru, apoi de trei, apoi de două ori pe zi, timp de o săptămână, apoi câte o dată pe zi, timp de o săptămână.
Cât costă?
Operația propriu-zisă m-a costat 43 100 de lei (21 550 de lei per ochi). În această sumă este inclusă spitalizarea de cinci zile, mâncare de trei ori pe zi, medicamente la externare și două consultații gratuite postoperatorie.
De asemenea, am cumpărat aceleași medicamente încă o dată pentru că s-au terminat. M-au costat încă 600 de lei. Tot aici includ și costul pentru testul la COVID-19. În total, toată această aventură m-a costat puțin peste 44 500 de lei.
Ești satisfăcut?
Cu certitudine da, patru „Da”. În primul rând, am scăpat de astigmatism, văd mult mai clar obiectele îndepărtate. Văd mult mai bine de departe, iar de aproape, sunt nevoit să port ochelari. Când eram la consultațiile alea trei de pregătire pentru operație, am fost întrebat cum vreau să văd. I-am spus medicului că vreau să văd bine de departe, fiindcă merg pe bicicletă și aș vrea să văd mult mai bine la distanțe mari, iar îndeaproape – e ok să port ochelari, căci lucrez la computer. Zis și făcut. Acum, după o lună de așteptare, port din nou ochelari după o pauză de opt ani. Dacă până în prezent căutam telefonul prin casă, acum va trebui să mai caut și ochelarii. Va fi vesel, pentru că nu văd deloc clar de aproape. Dintr-un miop – persoană care vede bine de aproape –, m-am transformat într-un hipermetrop – persoana care vede bine de departe.
Iată așa a durat perioada iulie-noiembrie, în care am trecut de la o vedere neclară și degradantă la o acuitate vizuală mult mai clară.
