La meciul dintre Sheriff și Șahtar Donețk, stadionul va fi plin doar pe jumătate. De unde poți cumpăra biletele

main-arena16-3674-1630490548
Foto:sheriff-sport.com

Conform deciziei UEFA, la meciul dintre Sheriff și Șahtar Donețk din cadrul grupelor Liigi Campionilor,  vor avea acces nu mai mult de 50 % de spectatori din capacitatea maximă a stadionului, scrie moldfootball.com. La fel ca și la meciurile precedente cu Crvena Zvezda (Serbia) și Dinamo Zagreb (Croația) locurile dintre tribune, care nu pot fi ocupate vor fi marcate.

Pentru a fi lăsați în incinta stadionului, microbiștii trebuie să prezinte biletul personal și un act de identitate. Acestea sunt regulile stipulate de UEFA. Referitor la meciurile cu Inter și Real Madrid nu a fost luată încă nici o decizie.

Prețul biletelor pentru meciul inaugural din faza grupelor variază între 10 și 100 de dolari, în funcție de sectorul din tribunele Complexului Sportiv Sheriff din Tiraspol. Biletele vor fi puse în vânzare la sfârșitul săptămânii curente și vor putea fi procurate la casele stadionului, terminalele de plată sau accesând site-ul de vânzări online.

Primul meci din istoria echipei Sheriff va avea loc pe 15 septembrie.

Finala Ligii Campionilor, ediția 2021/2022, va avea loc pe 28 mai pe Gazprom Arena din Sankt Petersburg, Rusia.

Sheriff Tiraspol ocupă locul 70 în clasamentul UEFA, iar Șahtar – poziția a 18-a.

Vă reamintim, fotbalul moldovenesc are pentru prima dată o reprezentantă în grupele UEFA Champions League. Campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol, a acces în faza grupelor UCL după un parcurs fulminant în preliminarii, eliminând pe rând campioanele Albaniei, Armeniei, Serbiei și Croației! În cele opt meciuri disputate, elevii lui Iuri Vernîdub au obținut șase victorii și două remize, golaveraj 14-2.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine