În acest an, circa 79 % dintre elevi au susținut examenul de bacalaureat

main

Rata totală de promovare a examenului național de bacalaureat a crescut cu 2,45 % față de anul 2019 și constituie 79,44 %. Este în creștere și media obținută de absolvenți, iar pentru candidații din licee media mediilor la examenul național de bacalaureat este 7,19, comparativ cu 7,04 în 2019.

La sesiunea de bacalaureat 2021, au fost admiși 16 213 candidați, dintre care 10 914 candidați din licee, 4 601 candidați din colegii, 187 de candidați din universități, 342 de candidați care s-au înscris în regim extern și 169 de restanțieri din sesiunile anterioare.

Totodată, la sesiunea suplimentară din anul curent, s-au înscris 3 139 de candidați. Circa 33 % dintre tinerii care au participat la această sesiune au promovat examenul, prin urmare încă 1 038 de candidați au obținut diplomele de bacalaureat. Numărul absolvenților care au promovat examenul național de bacalaureat în acest an este de 12 880.

Ca urmare a desfășurării sesiunii de bază și a celei suplimentare din cadrul examenului național de bacalaureat, rata de promovare a absolvenților din licee este de 93,98 %, care este aproximativ aceeași comparativ cu sesiunea 2019. Astfel, din cei 10 914 liceeni, 10 258 au promovat examenul național de bacalaureat.

Mai mult de jumătate dintre candidații din colegii și centre de excelență au promovat examenul național de bacalaureat. Astfel, din cei 4 601 candidați admiși la sesiune, 2 357 au promovat examenul, rata de promovare a absolvenților din colegii și centre de excelență fiind de 51,22 %.

Din cei 187 de candidați înscriși din universități, 118 au promovat examenul național de bacalaureat, ceea ce reprezintă 63,1 %.

Rata de promovare a candidaților care s-au înscris în regim extern este de 35,38 %. Astfel, din cei 342 de candidați, 121 au promovat examenul național de bacalaureat.

Din cei 169 de restanțieri înscriși din sesiunile anterioare, 26 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 15,38 %.

În acest an, în cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea 2021, a fost eliminat din examen un candidat.

Un pic de statistică și din anii precedenți

# 2016 – din cei 21 524 de candidați care s-au înscris pentru a susține examenul de BAC în 2016, 11 609 candidați au promovat examenul de bacalaureat (53,95 %).

# 2017 – din cei 18 760 de candidați care s-au înscris pentru a susține examenul de BAC în 2017, 11 320 de candidați au promovat examenul de bacalaureat (60,34 %).

# 2018 – din cei 18 150 de candidați care s-au înscris pentru a susține examenul de BAC în 2018, 11 610 candidați au promovat examenul de bacalaureat (63,96 %).

Vezi aici lista celor 18 absolvenți care au luat 10 pe linie la examenul de bacalaureat în acest an (2021).

Vedeți și topul liceelor cu cei mai mulți elevi cu 10 pe linie la BAC, din ultimii cinci ani.


Testele de examene și baremele din sesiunea ordinară le poți consulta AICI!

Dacă ești absolvent(ă) de liceu în acest an și ești interesat(ă) de toate noutățile legate de BAC, îți sugerăm să urmărești tag-ul de pe #diez „BAC-2021”.

Taguri: #BAC 2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine