Decizia de a dezvolta o carieră în domeniul medical poate nu este cea mai ușoară, dar, cu siguranță, este una care îți poate aduce cele mai mari satisfacții, în timp. Totul începe acum – odată cu Admiterea la USMF „Nicolae Testemițanu”. Iar pentru un început bun, trebuie să fii informat. Cel mai indicat să ofere răspunsuri la întrebările care pot apărea este nimeni altul decât rectorul Emil Ceban, prof. univ., dr. hab., care a reușit să parcurgă, la rândul lui, toate etapele de formare în cadrul Universității.
– Stimate Domnule Rector, Vă rugăm să ne relatați cum se poziționează astăzi Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” printre instituțiile de învățământ superior din țară. Ce avantaje are în raport cu celelalte universități din Republica Moldova?
– Calitatea, excelența și performanța definesc astăzi Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, iar pe parcursul celor peste 75 de ani de activitate ne-am condus strict de aceste noțiuni, adăugând doar aspirații de dezvoltare continuă, reieșind din cerințele unei societăți moderne și progresiste.
În timp, am demonstrat că avem un nivel înalt de pregătire a specialiștilor în domeniul medicinei și farmaceuticii – unul cu adevărat european, capabil să ofere competențe relevante atât studenților autohtoni, cât și celor din alte țări, și care presupune principiul formării aprofundate și complexe a profesioniștilor în domeniul sănătății.
Medicina, din toate timpurile, a atras cei mai buni tineri, în special pe cei ambițioși, curajoși, cu verticalitate și dorință nestăvilită de a deveni doctori buni sau farmaciști erudiți. Mediul în care studiază viitorii specialiști, calitatea predării-învățării-evaluării, notorietatea Universității la nivel mondial, accesul la resurse informaționale de profil, relațiile de colaborare cu partenerii externi, mobilitățile academice, reputația profesorilor și a cercetătorilor, internaționalizarea ș.a., constituie avantaje indiscutabile și poziționează Universitatea în topul celor mai cotate instituții din țară. – Cum are loc concursul de admitere la studii superioare la USMF „Nicolae Testemițanu”?
– Și în anul curent, procesul de admitere la studii pentru anul 2021-2022 se desfășoară on-line. La prima etapă, candidații la studii s-au înregistrat pe platforma e-admitere.usmf.md și au aplicat dosarele de concurs, după care sunt anunțate rezultatele intermediare ale concursului, pe site-ul https://usmf.md. Toți cei care se vor regăsi în liste trebuie să depună documentele în original, în perioada 4-10 august 2021. Acest proces este organizat conform unui orar bine stabilit, pentru a asigura respectarea măsurilor de prevenție a infecției cu noul tip de coronavirus și distanța socială. La concursul final vor participa doar acei candidați care au prezentat actele în original. Tinerii care nu au promovat concursul intermediar de admitere, dar doresc să participe în concursul final, la fel, trebuie să depună actele în termenele stabilite. Rezultatele finale vor fi făcute publice, în data de 12 august curent, pe site-ul Universității (pe care vă îndemnăm să-l accesați cât mai frecvent pentru informare). Dacă vor rămâne unele locuri neacoperite, va fi organizat turul II de admitere.
– Cum apreciați interesul tinerilor pentru universitate, reieșind din efectele pandemiei printre lucrătorii medicali la nivel de țară?
– Din toate timpurile, universitatea noastră a reușit să atragă la studii cei mai buni studenți din țară. În ceea ce privește numărul prezumtiv al candidaților la studii, nu cred că vor fi modificări semnificative, comparativ cu anii anteriori, atât pentru locurile finanțate de la bugetul de stat, cât și pentru cele cu taxă.
Trebuie să menționez că tinerii care-și doresc să profeseze medicina sunt deciși chiar de mici copii, iar când ajung să-și urmeze visul – nu le rămâne decât să-și reconfirme dorința de a deveni medici și să depună actele pentru înscriere în concurs.
Referitor la efectele pandemiei printre lucrătorii medicali, am ferma convingere că acest flagel nu va fi motiv determinant în schimbarea opțiunii, dimpotrivă, cred că acum profesiile medicale au devenit mai atractive și mai apreciate. O dovadă în acest sens sunt și cifrele din anul curent: pentru prima dată am înregistrat un record de 1 687 de persoane înscrise online, dintre care 1001 tineri au fost selectați ca rezultat al concursului intermediar de admitere.
– USMF „Nicolae Testemițanu” este prima și unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova acreditată internațional. Ce oportunități aduce acest document studenților și absolvenților?
– Prin obținerea acreditării internaționale, Universitatea a demonstrat angajamentul său în ceea ce privește excelența instruirii în domeniul medicinei și farmaciei. Ne concentrăm în continuare pe îmbunătățirea calității serviciilor în educație, cercetare, asistență medicală, formare profesională continuă etc. Da, este un document mult râvnit de comunitatea academică a universității noastre, o realizare importantă atât pentru imaginea Universității, cât și pentru recunoașterea mondială a diplomelor studenților noștri. De aceea tindem să îmbunătățim calitatea programelor de studii și să modernizăm toate activitățile instituționale. Desigur, diplomele absolvenților noștri se bucură de o recunoaștere internațională mai amplă. Pe parcursul anilor de studii, mediciniștii vor avea posibilitatea să beneficieze de instruiri de înaltă calitate, mobilități academice în instituții de profil din străinătate, să se înscrie la diverse programe internaționale cu finanțare externă ș.a. Și, atât timp cât Universitatea își sporește vizibilitatea la nivel mondial, studenții, medicii-rezidenți, cadrele științifico-didactice, dar și cercetătorii vor avea un rating înalt, de rând cu cei din afară. Absolvenții noștri sunt apreciați în toată lumea. La moment, scopul nostru este să corespundem standardelor internaționale, atât pentru a atrage la studii cât mai mulți tineri autohtoni și străini, cât și pentru a construi un sistem de sănătate performant.
– Cum pot fi convinși tinerii să-și continuie studiile la noi în țară, dar mai cu seamă, la unul dintre programele de studii oferit de Universitate?
– Majoritatea tinerilor sunt tentați să plece peste hotare pentru a obține noi cunoștințe și experiențe. USMF „Nicolae Testemițanu” le oferă toate condițiile necesare pentru a se dezvolta studiind acasă, fiind alături de cei dragi. Bineînțeles, în timp, unii studenți ating înalte performanțe educaționale și, cunoscând limbile străine, au posibilitatea să-și realizeze stagiul practic în clinici medicale de peste hotare, înscriindu-se la diverse programe internaționale la care pot obține și burse. În acest sens, Universitatea a semnat 145 de acorduri de colaborare cu instituții medicale și universități din 28 de țări, printre acestea numărându-se Erasmus+ şi Erasmus Mundus – programe internaționale în cadrul cărora mulți mediciniști de-ai noștri și-au realizat visul de a pleca într-o țară străină, dar și de a acumula noi cunoștințe. Desigur, pe lângă mobilitățile academice, universitatea noastră oferă multe alte oportunități avantajoase. Reiterez că țara noastră are nevoie de specialiști calificați, iar noi avem misiunea de a instrui acești specialiști – viitori medici și farmaciști – pentru sistemul național de sănătate. Deci, noi le oferim un avantaj dublu: posibilitatea de a trăi experiențe noi în afara țării și confortul de a studia acasă și de a rămâne alături de apropiați. – Și dacă ați menționat oportunitățile, ce posibilități le oferă USMF „Nicolae Testemițanu” viitorilor medici și farmaciști?
– Astăzi, Universitatea instruiește cca 5800 de studenți din Republica Moldova și din alte 35 de țări, 375 de studenți-doctoranzi și 1282 de medici-rezidenți. Toți beneficiază de un nivel înalt de instruire – unul cu adevărat european, de profesori competenți, de condiții moderne de studiu, de cercetare și de cazare: aule și săli dotate cu echipamente performante, laboratoare de cercetare utilate modern, peste 2000 de locuri de cazare în cămine, cantine, două complexuri sportive și un teren sportiv în aer liber, zone de recreere cu Wi-Fi gratuit ș.a. Procesul de instruire are loc în patru limbi: română, rusă, engleză și franceză. Activitatea practică a mediciniștilor se desfășoară în 95 de clinici universitare, amplasate în instituții medicale republicane și municipale.
De asemenea, dispunem de Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, ce implementează metode moderne de formare a medicilor specialiști. În cadrul CUSIM, începând cu anul II de studii, studenții obțin abilități de comunicare cu pacienții şi își formează competenţe medicale corecte cu ajutorul pacienților standardizați și simulatoarelor de fidelitate înaltă.
Universitatea mai pune la dispoziția mediciniștilor psihologi calificați care oferă servicii de consiliere și suport în cadrul Centrului de Consiliere Psihologică și Ghidare în Carieră, asigurând confidențialitate în orice situație. Totodată, acest centru vine în susținerea și ghidarea studenților pentru a le ajuta să se integreze mai ușor în viața universitară.
Suntem în continuă dezvoltare și modernizare a condițiilor de studii și de cercetare, astfel deschizând noi orizonturi fiecărui student, medic-rezident, student-doctorant, membru al personalului științifico-didactic și cercetător.
– Cu ce mesaj veniți în adresa viitorilor studenți?
– Dragi tineri, se știe că fiecare om are o chemare în această lume… Și, pornind de la marele adevăr precum că cea mai avantajoasă investiţie este cea în propriul intelect, vă încurajez să vă urmați visurile și să depuneți tot efortul și toată energia pentru a reuși. Cu siguranță, activitatea în care veți investi astăzi, vă va aduce notorietate și satisfacția lucrului împlinit mâine.
Nu este nevoie să vă convingem prea mult, deoarece noblețea și prestigiul profesiei de medic, farmacist, specialist în sănătate publică, asistent medical general, optometrist sau tehnician radiolog vorbește de la sine, iar voi, cu siguranță veți face cea mai bună alegere.
Valorificați-vă potențialul la unul dintre programele de studii oferite de USMF „Nicolae Testemițanu”, astfel veți deveni reprezentanții unor profesii deosebite, veți fi cei care alină durerea și readuc, în mod direct, încrederea oamenilor în ziua de mâine!Acest material a fost scris și redactat de echipa USMF. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.