România a cucerit prima medalie de aur la Jocurile Olimpice 2020, stabilind și un nou record mondial

LmpwZyZoYXNoPTM4ZGE0Mjc4NGU4OWY2NWI3MDI1MDFhZDQwN2U4YmJm

Imnul României a răsunat pentru prima dată în Japonia, miercuri dimineață, la Sea Forest Waterway. Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus României prima medalie de aur la această ediție a jocurilor olimpice găzduită de Tokyo, la proba de dublu vâsle feminin.

După o pauză de 13 ani, Simona Radiș și Ancuța Bodnar au adus o nouă medalie de aur pentru canotajul românesc, la proba de dublu vâsle feminin. Cele două sportive de 22 de ani au avut evoluții fără greșeală în cele trei curse la care au participat, finala olimpică dominând-o de la un cap la altul.

Ambarcațiunea tricoloră, principală favorită, a terminat cei 2 000 de metri cu timpul de 6.41,03, confirmându-și statutul de favorită într-o cursă de anduranță. Bodnar și Radiș au fost urmate de Noua Zeelandă (6.44,82) și de barca Olandei (6.45,73).

Timpul înregistrat de tricolore reprezintă un nou record olimpic. Precedentul fusese stabilit la ediția de la Londra, în 2012, de către echipajul Marii Britanii, 6.44,22.

Amintim că, la jocurile Olimpice din acest an, Moldova este reprezentată de 20 de sportivi. Sportivii calificați la JO sunt: Zalina Petrivskaya, Serghei Marghiev (aruncarea ciocanului), Dimitriana Bezede (aruncarea greutății), Lilia Fisikovici (maraton), Andrian Mardare (aruncarea suliței), Alexandra Emilianov (aruncarea suliței), Anastasia Nichita (lupte feminine), Victor Ciobanu (lupte greco-romane), Denis Vieru, Victor Sterpu (judo), Serghei Tarnovschi, Daniela Cociu, Maria Olărașu (canoe), Alexandra Mîrca, Dan Olaru (tir cu arcul), Tatiana Salcuțan, Alexei Sancov (înot), Elena Cîlcic, Marin Robu (haltere), Anna Dulce (tir).

Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt programate să aibă loc în perioada 23 iulie-8 august 2021.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine