Biroul Național de Statistică a făcut publice datele privind populația cu reședință stabilă din Moldova. Conform acestora, numărul cetățenilor aflați în țară s-a redus în 2020 cu 47,7 mii persoane. Această scădere a fost determinată de migrația peste hotare a 36,8 mii cetățeni și sporul natural negativ de 9,9 mii persoane.
Coeficientul îmbătrânirii populației (populația în vârstă de 60 de ani și peste la 100 locuitori) în anul 2021 este estimat la 22,5 persoane la 100 locuitori comparativ cu 21,7 persoane în anul 2020, informează Biroul Național de Statistică.
Moldova al treilea an consecutiv înregistrează un spor natural negativ, iar în 2020 a fost bătut recordul absolut. Este o situație fără precedent în istoria țării, când 3 ani consecutiv, numărul nou-născuților este mult mai mic decât numărul persoanelor decedate.
Acest lucru este prezentat într-o analiză a economistului Veaceslav Ioniță, realizată pe baza statisticii. Potrivit lui, recordul anterior la capitolul migrație revine anilor 2016-2017, cînd din țară au plecat aproape 100 000 de persoane, 45 900 în 2016 și respectiv 49 500 de cetățeni în 2017.
Cel mai scăzut nivel al migrației populației peste hotare a fost înregistrat în perioada 2011-2015, cînd din țară au plecat 90 000 de cetățeni. Conform estimărilor economistului, în prezent, peste hotarele țării sînt circa 932 000 de cetățeni, care stau acolo cel puțin 12 luni. La acest număr trebuie adăugat cel puțin 100-150 000 de persoane, care fac naveta pe perioade scurte, mai mici de 12 luni.
În prezent peste hotarele țării se află 26,4 % din populației țării. Altfel spus, unul din patru moldoveni nu este în țară. Acum cinci ani, peste hotare se aflau 20 % dintre moldoveni sau fiecare al cincilea moldovean, iar înainte de criza din 1998, peste hotarele țării erau doar 5 % din moldoveni.
Conform estimărilor lui Veaceslav Ioniță, 34 % sau fiecare al treilea locuitor din stînga Nistrului este plecat peste hotarele țării. Din cei 463 000 de locuitori a regiunii din stînga Nistrului în regiune se află doar 305 000 de persoane, restul 158 000 sînt peste hotare.