Pentru unii absolvenți, examenul de bacalaureat este o loterie, nu știi niciodată dacă extragi biletul norocos, iar pentru alții este o recunoaștere a muncii depuse sistematic în toți cei 12 ani de liceu. Daria Cerneavschi e una dintre tinerii și tinerele (16) care a luat 10 la toate examenele de bacalaureat.
Daria este absolventa Liceului Teoretic „Petre Ştefănucă” din orașul Ialoveni. În sesiunea de bacalaureat 2021, tânăra a fost scutită de examenul la de limba engleză, obținând nota „10” din oficiu ca urmare a deținerii unui certificat internațional de cunoaștere a limbii străine.
„M-am pregătit de BAC acasă și frecventam orele de consultație”
„Am început să mă pregătesc de examenul de bacalaureat într-un mod destul de intensiv în al doilea semestru, după sugestiile profesorilor. Cel mai mare efort l-am depus în lunile mai şi iunie. Deoarece era şi ultimul meu an de liceu, trebuia să mă implic împreună cu colegii în mai multe activități de organizare a ultimului sunet”, spune Daria despre cum s-a pregătit de examenul de bacalaureat.
În procesul de pregătire pentru examene, eleva se pregătea de sine atâtor, iar când întâmpina dificultăți, cerea ajutorul profesorilor.
„Nu am frecventat ore suplimentare de pregătire. Atunci când întâlneam dificultăți, mă adresam profesoarelor care au fost foarte receptive din acest punct de vedere. Rezolvam teste de exersare acasă și frecventam orele de consultație, acestea fiind organizate cel puțin de trei ori pe săptămână.”
„Obținerea a patru de 10 la BAC a fost mai mult o dorință decât un scop”
Daria a pus multă sârguință pentru a obține un rezultat pe care și l-a dorit, ea susține că la examenul la limba română nu s-a așteptat să aibă 10. „Obținerea a patru de 10 la BAC a fost mai mult o dorință decât un scop. Cu cât mai mult exersam, cu atât mai bine înțelegeam că, oricât de pregătită aş fi, mereu vor apărea nişte întrebări, după cum a susținut şi profesoara mea de matematică, doamna Tatiana Busuioc. De aceea, scopul meu a fost să dau tot ce e mai bun din mine, aşa încât să nu am regrete. Mă aşteptam la 10 la examenul la alegere, chimia, spre exemplu, dar nu şi la limba română, cu toate că are un farmec aparte.”
Daria a susținut trei examene (limba română, matematică şi chimie), iar de la al patrulea a fost eliberată. Tânăra a obținut un certificat internațional care i-a permis să nu-și facă griji pentru pregătire, dar să-și focuseze mai mult atenția și străduința pentru celelalte trei discipline.
„În clasa a IX-a, am susținut examenul Cambridge, de aceea am fost eliberată de la examenul de limba engleză cu nota 10 din oficiu. Acest lucru mi-a oferit mai mult timp de pregătire pentru alte discipline şi a diminuat stresul care s-a resimțit în această perioadă. La început, presupun, cel mai mult m-a pus în dificultate chimia, fiindcă nu era punctul meu forte. Am muncit cel mai mult pentru a-mi îmbunătăți cunoştințele în acest domeniu. Munca mea nu a fost zadarnică. După o perioadă de timp, m-am simțit cu mult mai sigură pe propriile cunoştințe şi am început a remarca neajunsurile mele la celelalte două discipline. De aceea, indiferent de performanțele şi rezultatele mele pe parcursul anilor de liceu, trebuia să am o atitudine serioasă față de examenele pe care urmam să le susțin.
Pentru mine nota 10 pe linie la BAC este o mare realizare, un mod de a mă afirma şi de a-mi lăsa amprenta în istoria şcolii. Ceea ce îmi pare cu adevărat ieşit din comun este faptul că cea mai frumoasă amintire din anii mei de liceu este, cu siguranță, perioada mai-iunie, în care lucram împreună cu prietenii şi profesorii pentru a încheia acest an de studii cu succes şi pentru a deveni mândria şcolii, cea mai admirabilă promoție de elevi.”
Tânăra vine cu un mesaj de îndrumare pentru elevii care vor susține BAC-ul. „Le recomand tinerilor care urmează să susțină BAC-ul să aibă încredere în sine, să găsească ceva interesant şi motivațional în toate disciplinele, să lucreze pentru a vedea cât de sus pot ajunge, să se mobilizeze şi să nu lase emoțiile şi frica să îi stăpânească.”
„Vreau să cunosc alte culturi și să-mi creez un viitor mai bun”
Daria a depus actele la universitățile din străinătate, iar acum stă ca pe ace în așteptarea rezultatelor de admitere care vor fi publicate la sfârșitul luii iulie. „Vreau să îmi continui studiile în Germania sau în România, aștept să fie publicate rezultatele admiterii la una dintre aceste universități. Am ales să studiez peste hotare, deoarece doresc să cunosc culturi şi locuri diferite, să am mai multe oportunități în calitate de studentă şi un viitor mai bun.”
Iar până a afla noutatea mult aspirată cu privire la admiterea într-o universitate internațională, tânăra va petrece timpul rămas alături de prietenii și familia ei: „Ultimele două luni de vară urmează să le petrec cu prietenii şi familia, călătorind probabil”.
La final, Daria a ținut să le mulțumească tuturor dascălilor ei pentru contribuția lor la succesele academice ale elevei.
„Vreau sa le mulțumesc din tot sufletul profesorilor care au contribuit enorm la conturarea personalității mele, care m-au îndrumat pe calea cea dreapta si m-au susținut în cele mai frumoase si cele mai grele momente. În primul rând, adresez mulțumiri cadrului didactic al Liceului Teoretic „Petre Ştefanuca” și doamnei directoare Vera Balan, in special dirigintei Ana Mîrzenco, profesoarei de limba si literatura română Tatiana Chiruță, profesoarei de matematica Tatiana Busuioc, profesoarei de chimie Maria Gîncotă, profesoarei de limba engleza Natalia Candu, ți, nu în ultimul rând, doamnei Ecaterina Caracuianu, diriginta în gimnzaiu și Alexandra Hîncu, prima mea învățătoare. Le doresc doar sănătate ți să aibă răbdare ți putere să ghideze următoarele promoții, care, sper eu, ca le vor bucura doar cu rezultate bune.
Vezi mai jos interviurile cu elevii și elevele care au luat în acest an 10 pe linie la BAC.
Andreea Stici, tânăra care a luat patru de 10 la BAC.
Laura Gherman, tânăra care a luat patru de 10 la BAC.
Dana Țopa, absolventa cu 10 pe linie la BAC.
Dan Negru, elevul cu 10 pe linie la BAC.
Evelina Nuca, tânăra care a luat patru de 10 la BAC.
Vlada Caraman, absolventa cu 10 pe linie la BAC.
Absolventa Cristina Tîmbur, care a obținut 10 pe linie la BAC.
Cunoaște-o pe Mădălina Costețchi, tânăra cu 10 pe linie la BAC.
Cojocaru Irina este una dintre absolventele care a reușit să obțină 10 pe linie la examenele de BAC.
Eduard Mititiuc, elevul cu patru de 10 la BAC: „Mă așteptam la note de 8 și 9”.