Grecia, patria contrastelor. Țara cu una dintre cele mai sănătoase bucătării din lume, dar care e printre liderii Europei la capitolul obezitate

1532401831643

Grecia a jucat un rol important în antichitate pentru dezvoltarea întregii omeniri. Aici s-au manifestat primele simptome ale democrației, ale oligarhiei, ale autocrației și ale multor alți termeni pe care îi utilizăm în ziua de azi. Această țară însă a fost dur lovită de o criză profundă la începutul secolului al XXI-lea, care afectează în continuare buzunarul fiecărui locuitor. Chiar și așa, autoritățile elene fac tot posibilul la nivel legislativ ca să ofere cetățenilor acestei țări un trai decent și sănătos, ceea ce zicem că „Ar fi bine și la noi!” să fie.

Grecia este o țară din Europa de Sud cu o suprafață de 132 000 de kilometri pătrați, în care locuiesc 10,7 milioane de oameni. Capitala Atena are o populație de trei milioane de locuitori. PIB-ul țării constituie 310 miliarde de dolari.

Speranța de viață

Grecia este o țară dezvoltată, cu un nivel ridicat de viață, iar potrivit clasamentului Human Development Index 2020, Grecia se află pe poziția a 32-a în lume la capitolul calitatea vieții. Accesul la serviciile medicale din Grecia este direct corelat cu nivelul de viață. Totuși, în Grecia, asistența medicală a fost subfinanțată în mod cronic, iar țara nu are un sistem de sănătate integrat, ceea ce face mai dificil accesul la asistență adecvată. Grecia încearcă să treacă la un nou sistem pentru a îmbunătăți nivelul de îngrijire a sănătății. Autoritățile se concentrează pe prevenirea apariției bolilor, astfel încât acestea să nu necesite tratament clinic. În anul 2021, sistemul de sănătate al Greciei se află pe poziția a 66-a din lume, potrivit Health Care Index by Country 2021.

Stabilitate economică

Criza financiară cu care s-a confruntat Grecia la începutul secolului al XXI-lea a provocat instabilitate economică în toate sferele sociale. Drept rezultat, în prezent, Grecia datorează Uniunii Europene 290 de miliarde de euro. Din 2017, Grecia a început să-și resusciteze economia înregistrând chiar o creștere economică de 1,7 %, iar odată cu declanșarea pandemiei, dezvoltarea țării a încetinit – PIB-ul s-a diminuat cu 8,5 % în anul 2020.

Salariul mediu în Grecia este de 1 060 de euro, unul dintre cele mai mici salarii medii din Uniunea Europeană. De exemplu, în Danemarca salariul mediu este de 5 179 de euro, în Luxemburg – 5 143 de euro, în Germania – 4 035 de euro, în Irlanda – 3 867 de euro, iar în Austria – 3 811 euro. Cel mai mic salariu mediu în UE îl ridică cetățenii bulgari – 690 de euro.

Fumatul

La începutul anilor 2000, Grecia a avut cea mai mare rată de consum de tutun (mai mult de 50 %) din Uniunea Europeană. Cu anii, această rată s-a diminuat, iar în 2021, a ajuns la 27,5 %.

Toate acestea pentru că politicile antifumat în Grecia sunt îndreptate spre prevenirea și renunțarea definitivă la fumat. În anul 2019, Ministerul elen al Sănătății a elaborat o strategie națională pentru cinci ani, în care a fost inclusă ca pilon separat Strategia de Reducere a Riscurilor:
#1. promovarea modului sănătos de viață și prevenirea fumatului în rândul cetățenilor, în special al tinerilor și al minorilor;
#2. protecția nefumătorilor, mai ales a fumătorilor pasivi;
#3. suport pentru fumători, consiliere în vederea renunțării la fumat;
#4. promovarea produselor cu risc redus în cadrul strategiei antifumat, susținerea trecerii la alternative mai puțin dăunătoare cum ar fi țigările electronice sau sistemele de încălzire a tutunului.

Bazându-se pe aceste principii, guvernul grec își propune să impună un control mai sever asupra implementării legii antifumat. Pe lângă politicile de prevenție, de renunțare totală la fumat și protecția nefumătorilor, autoritățile intenționează să reducă daunele asupra sănătății atât pentru fumătorii activi, cât și pentru cei pasivi cu ajutorul noilor alternative.

Astfel, fumătorii care nu pot renunța la acest viciu au drept de a primi informații de ordin juridic și științific despre dispozitivele electronice de livrare a nicotinei care sunt mai puțin nocive în comparație cu țigările obișnuite.

i1.wp.com

La fel, pentru a reduce riscurile în rândul fumătorilor pasivi, în Grecia este strict interzis fumatul în locurile publice, iar încălcarea legii e pedepsită cu amenzi usturătoare de la 50 până la 3 000 de euro. Cea mai mare amendă se aplică persoanelor care vând țigări minorilor. Penalitatea variază între 500 și 10 000 de euro.
În Grecia, peste trei milioane de oameni sunt fumători activi, iar circa 19 000 de persoane mor anual din cauza bolilor legate de fumat.

Consumul de alcool

Grecii consumă cel mai puțin alcool dintre toate țările europene, se arată într-un studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății. Consumul de alcool printre adulți se află la un minim record pentru Europa și cifrează 6,1 litri per capita pe an. 45 % dintre greci spun că preferă vinul, 31,5 % – preferă berea, 21,8 % – votca, whisky-ul și altele.

Consumul de droguri

Pentru a combate problema consumului de droguri, guvernul elen a creat o strategie prin care încurajează oamenii să se vindece de această dependență. De exemplu, pacientul poate cere ajutor spitalizat chiar dacă nu are asigurare medicală. Tinerii beneficiază de servicii medicale și de consiliere în cadrul centrelor specializate. Pacienții care se tratează definitiv sunt ajutați să se reintegreze în societate.

Lupta împotriva consumului de droguri aduce roade, iar numărul deceselor în urma supradozării a scăzut în ultimii ani de la circa 300 în anul 2006 la 94 de decese în 2015.

Obezitatea

Rata obezității în rândul cetățenilor greci este peste media Uniunii Europene (puțin peste 15 %), se arată într-o analiză efectuată de Eurostat. Grecia se află pe locul 11 având 17,3 % din populație obeză. Din această categorie fac parte și copiii.

Într-un studiu privind supraponderabilitatea și obezitatea în rândul copiilor, se arată că 22,2 % și 9 % dintre băieți și 21,6 % și 7,5 % dintre fete se confruntă cu acest fenomen. Greutatea excesivă la copii este cauzată de lipsa de exerciții fizice, de respectarea scăzută a dietei și de orele de somn insuficiente.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, copiii din țările sudice consumă mai puține fructe și legume, în schimb preferă în cantități mari dulciurile și băuturile carbogazoase.

Rezultatele unui studiu din 2018 au arătat că dieta și activitatea fizică la școală contribuie la reducerea ratei de obezitate în rândul elevilor. Specialiștii au măsurat caracteristicile antropometrice înainte și după experiment și au ajuns la concluzia că aceste obiceiuri sunt favorabile în dezvoltarea unui comportament sănătos.

ekathimerini.com

 Poluarea aerului

În Grecia, 8 % dintre toate decesele sunt cauzate de calitatea proastă a aerului. Pentru a corecta această carență, guvernul elen a adoptat o strategie care prevede îmbunătățirea politicilor în domeniul calității aerului. Aceasta implică crearea unor măsuri concrete ce țin de controlul emisiilor de carbon, trecerea la alt tip de combustibil pentru transportul public, promovarea utilizării energiei electrice în locul arderii de biomasă pentru încălzire și altele.

La nivel mondial, Grecia ocupă locul 48 din 106 țări la capitolul poluare.

Chiar dacă în 2008 Grecia a fost afectată de o criză generală, putem spune că, în prezent, economia și sistemele de protecție socială și medicală sunt mult mai favorabile în comparație cu țara noastră. La fel, Greciei îi reușește să facă față luptei cu consumul de droguri și a înregistrat rezultate bune în politicile antifumat.

***

Pandemia ne-a făcut să ne gândim mai mult la modul de viață pe care îl adoptăm, dar și la riscurile la care suntem supuși zi de zi. Poluarea, consumul de droguri, fumatul și alimentația nesănătoasă sunt probleme la care am devenit mai sensibili în această perioadă. Există însă țări care prin puterea exemplului ne-au demonstrat că soluții pot fi găsite, iar noi ne-am gândit că „Ar fi bine și la noi”. În cadrul unui nou proiect, în fiecare săptămână, vă vom duce în călătorii virtuale în statele care au implementat politici eficiente ce i-au ajutat pe cetățeni să fie mai sănătoși și, deci, mai fericiți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine