De curând, programul destinat dezvoltării startup-urilor locale XY Accelerator a lansat cea de-a treia ediție, care se va desfășura în perioada 1 iunie – 31 august 2021 și va investi câte 10 000 de dolari în companiile selectate.
În cadrul primelor două ediții, trei companii locale Teleportravel, Woop și KIDDO au obținut investiții financiare în valoare de 8 000 dolari fiecare, mentorat din partea experților locali și internaționali, acces la o rețea extinsă de business, expertiză în dezvoltarea afacerii etc.
Partenerii din spatele programului au pregătit o listă de peste 40 de experți atât locali cât și internaționali, care vor ghida startup-urile din Moldova.
Mai jos, vă prezentăm o mică parte din mentorii din cea de-a treia ediție a programului XY Accelerator III.
Olga Matican
Olga Matican este Product Manager cu o experiență vastă în matematică aplicată. De mai mult de 10 ani, Olga a activat în companii internaționale de top precum Facebook și Google, fiind responsabilă de dezvoltarea de produse tehnologice.
Olga deține experiență în mai multe domenii cum ar fi Product Management, AR/VR, Machine learning și analiza, strategie și soluționarea problemelor, conducerea multifuncțională, competența interculturală.
Diana Roșca
Diana Roșca este expertă în marketing digital, cu peste 6 ani de experiență în industrie. După ce și-a antrenat capacitățile în publicitate în cadrul celor mai mari agenții media din Londra, Diana este angajată în prezent la una dintre cele mai vechi rețele de afiliere din America Latină ca manager de parteneriate internaționale. De asemenea, Diana ajută companiile în fază de creștere să-și construiască și să extindă practicile de marketing bazate pe date.
Printre clienții ei se numără Tile, BluPrint, EverNow, Outdoor Voices, PAX Labs, Harley Davidson, Gibson, Remitly și multe altele.
Egils Boitmanis
De mai bine de 10 ani, Egils Boitmanis oferă consultanță în domeniul dezvoltării afacerilor și al marketingului digital, cu ajutorul echipei pe care o gestionează.
Pe lângă faptul că este pasionat de idei și proiecte noi, Egils acordă un interes sporit cercetărilor de piață.
Kumail Jetha
Kumail Jetha este cofondator la Connect.IT, o platformă globală pe care a creat-o în timp ce locuia în Chișinău.
Kumail și-a început cariera în transformarea digitală în 2000 și, de atunci, a gestionat atât startup-uri, cât și companii IT din întreaga lume, ajutând companiile să se extindă pe noi piețe.
De asemenea, Kumail a deținut funcții de conducere la Endava.
Are peste 20 de ani de experiență internațională și antreprenorială, specializându-se în dezvoltarea de startup-uri, fuziuni și achiziții în dezvoltarea de software.
Kumail s-a născut la Londra dar a locuit și și-a construit cariera profesională în Marea Britanie, SUA, Australia, România, Republica Moldova și Columbia. El este pasionat de crearea și dezvoltarea afacerilor, construirea echipelor și implementarea inovațiilor.
Lista mentorilor din cadrul programului XY Accelerator III se actualizează.
Pentru a participa la cea de-a treia ediție a programului XY Accelerator III, este necesar să completezi formularul de înregistrare.
Termen-limită: 20 mai 2021.
Pentru a fi la curent cu toate actualizările programului XY Accelerator III, te îndemnăm să urmărești pagina de Facebook.