Vrei să-ți continui studiile de licență sau de masterat în Țările de Jos? Vezi cum poți obține o bursă de 5 000 de euro

laptop diez (5)

Bursa Holland este destinată studenților internaționali din afara Spațiului Economic European (SEE), care doresc să-și facă licența sau masteratul în Țările de Jos. Este vorba despre o bursă de 5 000 de euro pe care o poți primi în primul an de studii. Dacă ești pregătit(ă) pentru noi experiențe și posibilități, vezi mai jos cum să te înscrii pentru Bursa Holland.

Această bursă este finanțată de Ministerul neerlandez al Educației, Culturii și Științei, precum și de mai multe universități neerlandeze de cercetare și universități de științe aplicate.

Bursa se ridică la 5 000 de euro. Vei primi această bursă în primul an de studii. Reține, aceasta nu este o bursă de școlarizare completă.

Care sunt cerințele?

Sunt câteva criterii cărora trebuie să le corespunzi:
# nu ești de naționalitatea unei țari care face parte din Spațiul Economic European (SEE include țările din UE, precum și Islanda, Liechtenstein și Norvegia);
# soliciți un program de licență sau de masterat cu normă întreagă la una dintre instituțiile de învățământ superior neerlandeze participante;
# îndeplinești cerințele specifice ale instituției la alegere. Le poți găsi pe site-ul instituției;
# nu ai o diplomă dintr-o instituție de învățământ din Țările de Jos.

Universitățile participante pentru anul universitar 2021/2022 pot fi văzute AICI. Tot la linkul indicat te poți și înscrie.

Până când vă puteți înscrie la această bursă?

Data-limită pentru înscriere în universități variază: fie este 1 februarie 2021, fie 1 mai 2021. Te rugăm să verifici site-ul web al instituției pentru a vedea termenul corect.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine