(foto) „Într-o profesie liberă ca a mea, ești tot timpul angajatul propriilor gânduri.” Cunoaște-o pe ilustratoarea Aliona Bereghici

FotoJet (16)
Foto:Aliona Bereghici

Colorate și capabile să te teleporteze în miezul copilăriei, așa veți simți când veți privi cărțile poștale sau lucrările create de ilustratoarea Aliona Bereghici, cea care ne-a furat instant privirile atunci când i-am văzut pentru prima dată creațiile, fapt pentru care am dorit să o cunoaștem mai îndeaproape. De aceea, fiți alături de noi și faceți cunoștință cu această femeie talentată și profund dedicată profesiei sale.

Aliona ne-a povestit că a ales să fie ilustratoare și designeră în Moldova, lucru pe care l-a ales conștient, la fel ca profesia sa. Dar pentru început am rugat-o să se deplaseze un pic în trecut și să ne povestească cum a început totul.

„Primele picturi le făceam pe uși, așa zice mama, neapărat cu pixul, dar eu îmi amintesc de cărțile mamei de rețete de murături mutilate cu desene cu ciori, cu coronițe, cu cai sau cu flori. Cred că aveam vreo trei ani atunci”, ne istorisește Aliona.

Apoi, își amintește cum a început de deseneze femei îmbrăcate în tot felul de haine, cel mai probabil se inspira din filme.

„Banal, dar desenam modele îmbrăcate în diferite haine, probabil văzute în filme, desenate pe ultima pagină a caietelor de matematică, pentru că notele de doi curgeau gârlă”, se amuză povestind protagonista noastră.

Despre momentul când Aliona a simțit că este „ilustrație adevărată” a fost în anul doi la facultate, atunci când dânsa a început să facă xilografie, își amintește că tot ce ilustra era despre amalgamul de idei care-i cutreiera prin cap, de regulă toate despre speranțe. Adevărat este că după asta a urmat o pauză, iar după opt ani, Aliona a reușit să facă prima ei carte editată intitulată „Abecedar pentru cei mici”.

„Nu cred că inspirația e ceva magic care apare brusc din pod”

Meseria de ilustrator nu este una obișnuită, spune Aliona, și nici pe departe nu este asemănătoare cu a celor care vin la birou și dacă nu au nimic de făcut, se ocupă de ce vor.

„Fiind într-o profesie liberă ca a mea, ești tot timpul angajatul propriilor gânduri, în idei despre cum vezi lumea din jur, iar inspirație practic e peste tot. De fapt, eu nu cred că inspirația e ceva magic care apare brusc din pod, ci consider că orice lucru bun iese din multă muncă și studiere continuă”, mărturisește Aliona.

„E de ajuns să te întrebi cât de tare textul rezonează cu tine”

De regulă, spune ea, o ilustrație îi ia în mediu două ore de lucru sau chiar câteva săptămâni, depinde de complexitatea acesteia, iar dacă e ușor sau nu să creezi ilustrații pentru copii, Aliona spune că totul este direct proporțional cu cât de mult te inspiră textul asupra căruia trebuie să lucrezi.

 

„E de ajuns să te întrebi cât de tare textul rezonează cu tine. În caz că nu rezonează, nu te apuci și, evident, nu-ți creezi dureri de cap. Pentru că în caz contrar, mai departe vin schițele, căutările de culori sau de fețe ale eroilor și e mult mai bine să fii onest cu tine și să nu depășești anumite lucruri interioare”, spune Aliona.

Tot aici, protagonista noastră zice că oamenii din jur, de fapt, tratează lucrările ei prin propria lor reflecție, sau prin prisma celor șapte ani de acasă.

„Uneori, clienții cred că ar putea și ei desena așa, dar «n-au timp», majoritatea însă înțeleg că tu ești artistul și tu decizi cum va fi lucrarea în final”, punctează Aliona.

În caz că doriți să-i lăsați cuiva drag un cadou special de Crăciun, vedeți pagina de Instagram, Facebook sau site-ul oficial al Alionei, poate vă face ceva din ochi!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine