Vitezomanului care a gonit prin Chişinău cu un Porsche i-a fost suspendat permisul pentru un an

Porsche
Foto:PC: Captură video

Tânărul care a pus pe jar sâmbătă poliția din capitală, gonind un „Porsche” de cel puțin 60 de mii de euro și accidentând câteva mașini, se numește Chiril Portnoi, a împlinit vara trecută 22 de ani și este originar din satul Meleșeni, raionul Călărași.

Potrivit Ziarului Național, vecinii din satul de baștină spun că familia tânărului este una simplă. Cei cinci copii ai familiei, patru băieți și o fată, nu sunt văzuți prin sat, fiind „plecați la muncă peste hotare”.

Tatăl lui Chiril Portnoi, pe nume tot Chiril, a declarat că mașina cu care s-a plimbat fiul său și cu care a provocat mai multe accidente este scrisă pe numele lui. „Eu am vreo 25 de mașini în total, de diferite mărci, de la „T- 40” până la mașini de plimbat. Sunt documente care arată că sunt înregistrate, duceți-vă la primărie și întrebați”, ne-a spus Chiril Portnoi.

Tatăl tânărului a declarat că și-a cumpărat mașinile și un apartament în Chișinău din afacerea pe care o are în agricultură, și anume cea de creștere a roșiilor. Bărbatul are patru băieți și o fată, despre care spune că îi lasă să se plimbe cu toate mașinile sale, pentru că „sunt băieții lui”.

Despre accidentul cu implicarea fiului său a aflat de la sora sa. „Încă nu am vorbit cu el, o să vină acasă și o să-l întreb. Nu o să-l pedepsesc, de ce să o fac? Așa e cu mașina, te pornești, dar așa e viața”, spune tatăl tânărului. Omul a mai spus că nu îl va pedepsi pe băiatul său pentru pozna cu mașina, pentru că „nici procurorul care a împușcat un om nu a fost pedepsit”.

 

PC: Jurnal.md
PC: Jurnal.md

Potrivit sursei citate, tânărul nu este la prima sa abatere în trafic. Anterior acesta a mai urcat la volan chiar dacă a fost privat de dreptul de a conduce o mașină.

Șeful Inspectoratului General de Poliție, Ion Bodrug, a declarat astăzi într-o conferință de presă că pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru huliganism și acesta riscă o amendă de până la 14 mii de lei sau închisoare de până la trei ani. „Inspectoratul va monitoriza ca tânărul să nu intre în posesia permisului de conducere care i-a fost suspendat pentru un an”, a spus Bodrug.

Reamintim că, tânărul vitezoman nu va fi pedepsit pentru că circula cu viteză excesivă, deoarece cele două mașini de patrulare care l-au urmărit nu erau dotate cu radar, iar camerele de bord nu au capacitatea de a recepționa viteza. Acesta a fost anchetat pentru că nu s-a oprit când a fost somat de oamenii legii, nu a cedat trecerea pietonilor, a circulat fără numere de înmatriculare și s-a deplasat pe contrasens dar nu și pentru că circula cu viteza excesivă. Pentru încălcări de mai sus, conducătorul auto a fost amendat cu 1.800 de lei și 8 puncte de penalizare.

Poliția acumulează în prezent toate probele necesare pe faptul provocării de accidente rutiere care au avariat 2 mașini ale poliției, un troleibuz și alte două automobile care circulau în trafic.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *