(foto) Dacă ai obosit de chebapuri, pizza și alt fast-food, Tomm Reviews îți recomandă locul unde vei retrăi gustul copilăriei

345

Tomm Blanaru este autorul blogului Tomm Reviews. Acesta testează, degustă, încearcă restaurantele din Chișinău. Echipa #diez a decis să facă uz de experiența sa și l-a rugat să împartă cu noi diferite găselnițe culinare din Chișinău.

Era vineri, o zi ploioasă și mohorâtă de toamnă. Weekendul se anunța și el a fi unul friguros și ploios. Nu aveam chef nici să gătesc, nici să ies în oraș pentru a lua masa undeva. Scroll-uind prin news feed-ul de pe Facebook, am dat de publicitatea celor de la „Plăcinte la comandă – Chișinău”. Astfel, mi-am asigurat o masă copioasă pentru ziua de sâmbătă.

Atenție! Comanda de plăcinte se face preventiv pe placinte.md cu o zi înainte de a fi livrate. Comenzile se preiau între 8.0 și 23.00 pe parcursul întregii săptămâni.

Гулять так гулять! Am comandat ambele tipuri de plăcinte din meniul producătorului: învârtite și melci. La capitolul umpluturi, varietatea este mult mai mare: brânză de vaci, brânză cu verdeață, carne, varză, cartofi, vișine, mere și dovleac. Eu am vrut din toate, mai puțin cele cu varză și cartofi, pe care nu prea le-am îndrăgit din copilărie.

Plăcintele au fost aduse în cutii de brand, pe fiecare cutie era scris ce fel de plăcinte se află în interior. Un alt aspect de apreciat a fost acela că plăcintele au ajuns fierbinți, de parcă au fost scoase acum din cuptor, ceea ce este foarte important pentru mine. Urăsc când mâncarea de la livrare se aduce rece și trebuie să o pui în cuptor pentru a o încălzi din nou.

Plăcintele comandate au fost exact ca celea pe care obișnuia să le facă bunica mea pe vremea când copilăream la Bălți. Plăcintele bunicii era mâncarea mea preferată: acel gust și miros care va rămâne pentru totdeauna în memorie al plăcintelor fierbinți tocmai scoase din cuptor. Ce amintiri frumoase!

Vedeți mai jos lista de prețuri și gramajul indicat pe placinte.md:
# plăcinte cu brânză (0,55 kg, patru felii) – 55 MDL;
# plăcinte cu brânză și verdeață (0,55 kg, patru felii) – 60 MDL;
# plăcinte cu carne (0,55 kg, patru felii) – 65 MDL;
# plăcinte cu vișine (0,55 kg, patru felii) – 65 MDL;
# plăcintă melc cu bostan (350 g) – 30 MDL;
# plăcintă melc cu mere (350 g) – 30 MDL.

Este o alegere perfectă și pentru lucrătorii din oficiu care cu siguranță deja au obosit de chebapuri, pizza și alt fast-food. Plăcinte fierbinți și delicioase ca la mama acasă – oare cine poate refuza așa ceva?

P.S. Era cât pe ce să uit să vă spun că găsiți și câteva feluri de compot home-made: de vișine, de coarne roșii și galbene, dar și din gutui. Un litru – 30 de lei. Recomand.

***

Acest material a fost scris de către Tomm Reviews. În recenziile sale, Tomm spune că încearcă să fie obiectiv și să aprecieze localurile la justa valoare. „Nu am studii în domeniul gastronomiei, prin urmare voi aprecia totul din punctul de vedere al unui simplu oaspete al localului.” Pentru mai multe recenzii și recomandări, vedeți pagina de Facebook Tomm Reviews.

Informațiile prezentate în acest material nu reflectă necesar opiniile echipei #diez și au la bază stric experiențele personale ale lui Tomm.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine