„Curcubeul este ilegal.” Ion Andronache spune că autoritățile au solicitat ștergerea desenului de lângă tricicletă

curcubeu
Foto:Facebook/Ion Andronache

Proprietarul tricicletei cu miniclătite olandeze, Ion Andronache, a menționat că recent a fost vizitat de autoritățile municipale care au solicitat ștergerea curcubeului desenat în fața tricicletei, specificând că pentru astfel de desene este nevoie de o permisiunea specială.

„După ce alaltăieri am fost verificați de niște polițiști cu un comportament arogant și care ne solicitau acte ce nu sunt în competența lor să le verifice (registrele pentru FISC), ieri am fost vizitați de cei de la Pretura Buiucani.

Vicepretorul sectorului alături de șefa secției social-economice ne-a amenințat că vom avea probleme și că nu vom obține schema de amplasare pe viitor «la ei în sector» dacă nu vom șterge acest curcubeu de pe asfalt (asta deși el abia se mai vede fiind șters de ploaie). De la ei am înțeles că pentru a desena un curcubeu pe asfalt este nevoie de o permisiune specială, iar ei de fapt asta nu vor permite niciodată.

Notă: atât polițiștii cât și reprezentanții autorității publice locale s-au apropiat anume de noi, chiar dacă în imediata apropiere se aflau alți comercianți și/sau agenți economici care nu au niciun fel de acte permisive (schemă de amplasare, aparat de casă, certificat pentru siguranța alimentelor etc.)”, a menționat Andronache.

O situația similară a avut loc recent la Chișinău când membrii OccupayGuguță au protestat în fața ambasadei Belarusului, desenând pe asfalt cu cretă. Autoritățile i-au învinuit atunci de încălcare a regulilor de curățenie publică.

Cu probleme de acest gen s-a confruntat și Adrian Pleșca, coordonatorul proiectului Orașul Meu, în anul 2018, pentru pictarea scărilor din parcul „Valea Trandafirilor”.

Pentru desenul de mai jos, Pleșca a fost acuzat de huliganism, samovolnicie și vandalism, ceea ce înseamnă până la șase ani de închisoare.

Desenele pe asfalt se pot încadra în prevederile articolelor 287 (Huliganism) și 288 (Vandalism) al Codului penal, cel puțin așa a fost în cazul lui Adrian Pleșca.


Reamintim că, în luna iulie 2020, vlogger-ul Ion Andronache a anunțat pe pagina sa de Facebook că și-a scos tricicleta la plimbare și este gata să deservească pe toți doritorii cu miniclătite olandeze. Acesta se află zilnic în parcul Valea Morilor până la ora 23.00. Anterior, tânărul nu reușea să-și deschidă mica afacere pentru că statul nu-l încuraja, dar îi mai punea și „bețe în roate”.

Ion Andronache a povestit pe pagina sa de Facebook cum de ceva timp încearcă să-și deschidă o mică afacere la Chișinău, doar că nu reușește pentru că statul nu încurajează tinerii întreprinzători.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine