Candidatul Partidului Liberal Democrat la funcția de președinte al Republicii Moldova, Tudor Deliu, a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupului de inițiativă. Astfel, aceștia urmează să înceapă colectarea semnăturilor pentru înregistrarea oficială.
„Am depus actele pentru înregistrarea grupului de inițiativă. Nu poate un om normal să nu aibă emoții atunci când se avântă într-un proces atât de importat, atât pentru el, cât și pentru Republica Moldova. Este Măria Sa alegătorul care va decide cui îi oferă susținerea. Dar ca cetățean al RM, consider că am dreptul să candidez la această funcție”, a conchis Deliu.