(foto, video) Muzică în tandem cu valurile apei. MNYO a celebrat Ziua Independenței pe un vapor

EMAX8447

Ziua de 27 august a fost, evident, zi dedicată celebrării Zilei Independenței Republicii Moldova. În acest sens, expediția La La Play a organizat un eveniment mai special cu această ocazie. Muzica a răsunat în tandem cu valurile apei, deoarece orchestra a organizat un concert pe apă pe râul Nistru.

Membrii orchestrei au cântat pe un vapor, iar Nistrul i-a legănat pe valurile lui. Muzicienii, împreună cu Felicia Dunaf la vocal, au cântat pentru ambele maluri ale râului Nistru, dar și pentru oamenii veniți să se odihnească pe plaja de la Vadul lui Vodă, sărbătorind astfel cei 29 de ani de independență.

De asemenea, pe lângă muzicienii din orchestră, dispoziția bună a fost menținută și de un DJ, invitat special cu această ocazie. La concertul pe apă au fost prezenți mulți oaspeți dragi echipei MNYO, printre care vlogger-ul Dorin Galben și deputatul Radu Marian.

Urmărește pe #diez aventura muzicienilor în cadrul La La Play 2020 și locurile frumoase pe care le vizitează anul acesta.

Taguri: #La La Play
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine