Deja tradițional, Igor Dodon și Maia Sandu se luptă pentru încrederea cetățenilor, ei fiind urmați de Renato Usatîi, Ilan Șor și Ion Ceban.
Aceste rezultate au fost prezentate de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova în cadrul studiului sociologic „Stratificarea socială în Republica Moldova după trei decenii de independență”.
Prin urmare, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este susținut de 25,3 % dintre respondenți, Maia Sandu – de 17,2 %, Renato Usatîi – de 5,8 %, Ilan Șor – de 4,7 %, Ion Ceban – de 3,5 %.
La fel, respondenții au fost întrebați câtă încredere au în partidele politice. Astfel, PSRM, PAS, Partidul ȘOR, Partidul Nostru și PDM se bucură de cea mai multă încredere din partea cetățenilor.
Eșantionul studiului a constituit 1 191 de persoane care au atins majoratul, marja de eroare constituie +-3 %. Cercetarea s-a efectuat în perioada 5-20 august 2020 în 83 de localități.