Primăria municipiului Chișinău informează că imobilul fostului gimnaziu nr. 6 de pe bd. Cuza-Vodă, 17/2, sectorul Botanica, va fi returnat municipalității. Starea clădirii va fi evaluată din punct de vedere tehnic, după care va fi reparată și, respectiv, instituția va fi redeschisă pentru copii.
Amintim că activitatea instituției de învățământ nominalizate a fost suspendată în septembrie 2012, iar elevii și cadrele didactice au fost transferați în componența Liceului Teoretic „Traian”, pe bd. Cuza Vodă 36.
Potrivit comunicatului emis de către Primăria municipiului Chișinău, având în vedere că în prezent instituțiile din împrejurime nu dispun de locuri libere (LT „Traian”, LT „Nicolae Iorga”, LT „Mihai Eminescu”), iar cererea pentru școlarizarea copiilor este în creștere, APL Chișinău a decis să identifice soluții de optimizare și dezvoltare a rețelei instituțiilor de învățământ din teritoriul administrat pentru asigurarea școlarizării tuturor copiilor, dar și crearea condițiilor pentru organizarea unui proces educațional de calitate.
Ion Ceban a declarat că autoritățile municipale vor evalua starea tehnică a imobilului școlii nr. 6, după care va fi reparat și, respectiv, instituția va fi redeschisă pentru copii.